Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a discutat la Bruxelles cu Marta Kos, comisara europeană pentru Extindere, și Gert Jan Koopman, director general al DG ENEST, în contextul deschiderii oficiale a negocierilor de aderare pentru Clusterul 6 – Relații externe, informează TRIBUNA.
„Acest nou pas pe drumul nostru european este rezultatul unei colaborări strânse și al unui efort comun. Împreună continuăm să aducem Moldova tot mai aproape de Uniunea Europeană”, a spus Cristina Gherasimov.
Viceprim-ministra Gherasimov a mulțumit oficialilor europeni pentru sprijinul, încrederea și asistența oferite Republicii Moldova în pregătirea și deschiderea negocierilor pentru Clusterul 6.
„Moldova reușește să avanseze și să facă ceea ce își propune pentru că are oameni care muncesc non-stop pentru acest deziderat și, bineînțeles, pentru că are alături prieteni care cred în viitorul nostru european”, a menționat Cristina Gherasimov.







