Fără plafonarea creșterii anuale, riscăm să transformăm o reformă administrativă necesară într-un instrument de pauperizare a populației și de adâncire a inechităților sociale. Altfel spus, riscăm să lovim în cei săraci și să-i protejăm pe cei bogați.

Evaluarea bunurilor imobiliare în Republica Moldova este o necesitate care nu mai poate fi amânată. De aproape 20 de ani acest proces nu a fost realizat. Nu este doar o problemă de evidență statistică, ci una care ține de funcționarea reală a autonomiei locale.

Veniturile din acest impozit sunt venituri exclusive ale bugetelor locale. Ele intră integral în bugetele primăriilor și reprezintă principala sursă prin care comunitățile pot finanța proiecte de infrastructură, reparații de școli sau activități culturale. Deși legea prevede clar că reevaluarea trebuie făcută o dată la 3 ani, procesul a fost ignorat sistematic. Niciun Guvern, inclusiv cel pe care l-am condus, nu a rezolvat această problemă la timp, iar consecințele le vedem astăzi în subfinanțarea cronică a autorităților locale.

Dacă analizăm evoluția încasărilor din acest impozit, observăm anumite ajustări punctuale de-a lungul anilor, însă raportat la PIB tendința este de diminuare. Astăzi, primăriile din Moldova încasează din impozitul imobiliar, raportat la PIB, de 2–4 ori mai puțin decât țările din regiune. În paralel, s-a creat o inechitate fiscală evidentă.

Cei care au cumpărat locuințe noi plătesc deja impozitul calculat la o valoare apropiată de piață. Cei care locuiesc în case vechi plătesc în baza unor valori stabilite acum două decenii, de 3–5 ori sub realitatea economică. Corectarea acestei situații este necesară. Însă modul în care o facem este esențial.

Implementarea imediată a noilor valori, care au crescut în medie de 3 ori, iar în unele cazuri de peste 5 ori, riscă să producă un șoc social. Persoanele înstărite și cei care dețin locuințe noi sunt deja adaptați la nivelul actual al impozitării. Reevaluarea va afecta în primul rând persoanele în vârstă și familiile cu venituri modeste, care trăiesc în locuințe dobândite acum 30 de ani. Pentru acești oameni, o creștere bruscă de câteva ori a impozitului poate deveni o povară reală.

Există și un risc politic. Pentru a preveni tensiuni sociale, consiliile locale ar putea reduce cota impozitului la minimul permis. Într-un asemenea scenariu, cei cu venituri modeste vor plăti oricum mai mult, din cauza majorării valorii imobilului, iar pentru proprietarii de imobile deja evaluate aproape de piață efectul ar putea fi chiar o reducere a impozitului. Ar fi o situație profund nedreaptă.

Reevaluarea este necesară, dar trebuie făcută cu responsabilitate. Soluția rezonabilă este adaptarea în timp. Introducerea unui mecanism în Codul Fiscal care să prevadă că suma impozitului pentru fiecare imobil nu poate crește cu mai mult de 15–30% anual ar permite o tranziție pe parcursul a aproximativ 5 ani, fără șocuri sociale.

Un asemenea mecanism ar oferi predictibilitate cetățenilor, ar permite creșterea treptată și sustenabilă a veniturilor locale și ar menține echilibrul social. Reforma trebuie făcută, dar ea nu poate fi realizată ignorând realitățile sociale. Altfel, riscăm să transformăm o corecție necesară într-o nedreptate cu efecte pe termen lung.

Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova