[ X ]
Important11 Ianuarie 2026 15:06

PSDE constată un eșec grav, sistemic și inacceptabil în modul în care autoritățile statului au gestionat cazul ouălor contaminate cu metronidazol

Partidul Social Democrat European (PSDE) constată un eșec grav, sistemic și inacceptabil în modul în care autoritățile statului, în special Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), au gestionat cazul ouălor contaminate cu metronidazol, informează TRIBUNA.

Potrivit formațiunnii, „faptele cunoscute public indică o întârziere de aproape 12 zile între momentul confirmării oficiale a contaminării și informarea populației. În acest interval, produsele au ajuns pe piață și au fost consumate. În domeniul siguranței alimentare, o astfel de întârziere este inacceptabilă. Sănătatea publică a fost expusă unui risc direct și nejustificat”.

PSDE constată o comunicare publică selectivă și netransparentă: „Documentele indică faptul că zece exploatații avicole ar fi utilizat furaj contaminat. Public au fost menționate doar două. Lipsa unei informări complete și a unor explicații clare creează suspiciuni privind aplicarea diferențiată a legii și posibila protejare a unor agenți economici”.

„Aplicarea sancțiunilor ridică semne mari de întrebare. Distrugerea a peste 100.000 de păsări într-o singură fermă, concomitent cu lipsa unor măsuri similare în alte exploatații aflate aparent, în aceeași situație, indică decizii administrative neunitare.

Un element esențial, ignorat până acum, este modul în care furajul contaminat a ajuns în ferme. Conform cadrului normativ în vigoare, ANSA are obligația de a controla calitatea și inofensivitatea furajelor, cu atât mai mult la import. Legea prevede control obligatoriu înainte de punerea pe piață, verificări de laborator și interdicția utilizării substanțelor medicamentoase neautorizate în hrana animalelor destinate producției alimentare.

Metronidazolul este strict interzis în hrana animalelor de producție. Dacă furajul contaminat a fost importat, controlul la frontieră a eșuat. Dacă a fost produs local, controlul intern a eșuat. În ambele cazuri, responsabilitatea aparține autorității de control, nu fermierilor care au utilizat un produs admis pe piață!

Este inacceptabil ca statul să permită intrarea pe piață a unui furaj neconform și, ulterior, să sancționeze drastic fermele pentru consecințele propriului eșec administrativ” – se mai spune în declarație.

PSDE cere de urgență:

clarificarea datei exacte a confirmării contaminării și explicarea întârzierii informării publice;
publicarea listei complete a exploatațiilor avicole implicate și a măsurilor aplicate fiecăreia;
explicarea criteriilor legale în baza cărora au fost aplicate sancțiuni radicale într-un caz și nu în altele;
prezentarea originii furajului contaminat și a controalelor oficiale efectuate asupra acestuia;
identificarea și asumarea responsabilității pentru perioada în care produsele au fost consumate fără avertizare.

„Sănătatea publică nu poate fi gestionată prin tăcere, selectivitate sau improvizație! Indiferent dacă vorbim despre rea-credință sau incompetență, rezultatul este același: pierderi economice disproporționate, risc sanitar și prăbușirea încrederii cetățenilor în stat.

Această situație confirmă o problemă structurală de funcționare a instituțiilor. PSDE va susține toate demersurile legale, parlamentare și publice pentru a identifica responsabilii și a preveni repetarea unor astfel de derapaje”, a conchis formațiunea.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...