Recent Consiliul Uniunii Europene a publicat o propunere de Directivă privind armonizarea anumitor aspecte ale normelor de drept în materie de insolvență, un domeniu îngust, dar, totodată, extrem de important pentru orice țară. Despre ce prevede această Directivă și ce impact va avea asupra Republicii Moldova, Irina Selevestru, expert în domeniul insolvabilității, a vorbit în interviul acordat pentru portalul nostru.

Dna Selevestru, vă rog să ne spuneți dacă ați reușit să analizați această propunere de Directivă, și să ne spuneți care este scopul acestei directive și de ce este nevoie de această directivă pentru țările UE?

Irina Selevestru: Aș spune că nu doar pentru țările UE dar și pentru țările candidate UE cum este și Republica Moldova, care își armonizează la moment legislația conform normelor și directivelor UE. Într-adevăr a fost publicată o propunere de Directivă, care își pune ca scop armonizarea legislației tuturor statelor membre. Obiectivul Directivei este de a contribui la buna funcționare a pieței interne și de a îndepărta obstacolele din calea exercitării libertăților fundamentale, cum ar fi libera circulație a capitalurilor și libertatea de comerț, obstacole rezultate din diferențele dintre normele de drept intern ale țărilor UE și procedurile din domeniul insolvenței.

Puteți vă rog să ne puteți spune ce noutăți aduce aceasta țărilor membre ale UE?

Irina Selevestru: Una din noutăți este Mecanismul „pre-pack” la vânzarea activelor debitorului– accent pe vânzarea afacerii.

Mecanismul ”pre-pack” prevede posibilitatea pregătirii și negocierii vânzării întreprinderii debitorului (sau a unei părți a acesteia) înainte de deschiderea formală a procedurii de insolvență. Acest lucru ar putea ”urgenta” valorificarea masei debitoare și ca rezultat stingerea într-un tempou mai rapid a creanțelor creditorilor. Directiva consideră, că vânzarea afacerii debitorului poate fi mai avantajoasă decât vânzarea activelor separate ale acestuia. O parte a mecanismului „pre-pack” constă în posibilitatea de a transfera automat contractele în derulare ale debitorului (mai ales cele care sunt esențiale pentru continuarea activității) de la debitor la cumpărătorul întreprinderii, fără consimțământul contragentului debitorului, cu respectarea sigur și a garanțiilor ce țin de libertatea contractuală.”Pentru a nu-i permite unei întreprinderi să-și deprecieze valoarea doar pentru că face obiectul unei proceduri de insolvență, este important să se asigure faptul că contrapărțile operaționale, cum ar fi furnizorii sau clienții debitorului în cauză, sunt preluate de achizitor și nu sunt afectate de procedura de insolvență. Prin urmare, deschiderea procedurii de insolvență nu ar trebui să conducă la rezilierea anticipată a contractelor în temeiul cărora părțile trebuie în continuare să îndeplinească anumite obligații și care sunt necesare pentru continuarea activității comerciale. O astfel de reziliere ar pune în pericol în mod nejustificat valoarea întreprinderii” – ne spune Directiva.

Aceasta procedură deja este aplicată în unele state membre ale UE, de exemplu, Spania. Pentru Republica Moldova această procedură va fi mai greu de implementat pentru că, potrivit legii actuale procedura vânzării activelor este aglomerată de un formalism excesiv, nu prea se vor găsi persoane care i-și vor lua responsabilitatea de a negocia cu potențialul cumpărător până la scoaterea activului la vânzare deschisă. Vânzarea afacerii debitorului ca complex patrimonial unic este deja prevăzută în art. 129 Legea 149/12, se aplică mai rar, dar procedura  „pre-pack” nu este o procedură legal recunoscută.

Prin Directivă se mai propune și posibilitatea de a evita înființarea comitetului creditorilor la întreprinderile mari din cauza că ”comitetul ar putea cauza întârzieri în proceduri sau ar putea crea o complexitate inutilă, care ar depăși în cele din urmă orice avantaje pe care le-ar putea oferi creditorilor”. De asemenea textul Directivei simplifică procedura de instituire a comitetului creditorilor și sporește flexibilitatea acesteia,  clarifică drepturile și obligațiile comitetului creditorilor, asigurând faptul că acesta rămâne eficace și relevant în cadrul procedurilor de insolvență.”Comitetele creditorilor permit o mai bună implicare a creditorilor în procedurile de insolvență, în special atunci când creditorii ar fi altfel împiedicați să se implice în mod individual, din cauza resurselor limitate, a importanței economice a creanțelor lor sau a lipsei de proximitate geografică”. Una din propuneri, foarte constructive, în Directivă constă în ”înființarea unui comitet al creditorilor imediat după deschiderea procedurii de insolvență” dar și ” instituirea unui comitet al creditorilor înainte de deschiderea procedurii de insolvență”. Acest lucru ar însemna că poate fi instituit un comitet al creditorilor imediat după depunerea cererii introductive dar și imediat după intentarea procedurii pe când, în practica de astăzi, comitetul creditorilor se alege de adunarea creditorilor de raportare care, de regulă, are loc peste 100 de zile de la intentare. Astfel, există un vag în care debitorul insolvabil rămâne nesupravegheat de un comitet al creditorilor. Respectiv, o propunere ține de faptul că ”statele membre pot decide că instanțele, practicienii în insolvență sau autoritățile competente pot înființa comitetul creditorilor”.  La zi, potrivit art. 34 Legea insolvabilității o dată cu intentarea procedurii de insolvabilitate instanța poate institui un comitet al creditorilor, dar legea rămâne fără acoperire în perioada de supraveghere.

Un șir de prevederi se referă și la introducerea ”normelor eficiente” privind acțiunile în anulare ce pot fi introduse de practicianul în insolvență pentru a ”aduce înapoi” in masa debitoare activele debitorului. Aceste măsuri sunt îndreptate spre împiedicarea debitorilor să reducă valoarea pe care creditorii o pot obține în urma insolvabilității unei întreprinderi. Acțiunile în anulare sunt mecanisme pentru contestarea tranzacțiilor debitorului încheiate înainte de începerea procedurii de faliment și, ca atare, pentru protejarea masei debitoare, adică a bunurilor care servesc la stingerea creanțelor creditorilor. Spre exemplu, dacă debitorul până la intentarea procedurii de insolvabilitate a procurat bunuri (ex automobile, autocamioane la un preț, iar peste un an le-a vândut la jumătate de preț sau la preț, mai mic decît prețul de piață, astfel de ”vînzări” intră în categoria de acțiuni față de care vor trebui introduse acțiuni în anulare, întrucât sunt evidente semne de intenție de reducere a valorii pe care creditorii ar fi putut să o obțină în urma insolvenței). Această procedură deja este prevăzută în legislația Republicii Moldova prin art. 104 și 105 Legea 149/2012. Directiva însă, întețește cerințele față de aceste reglementări cît și pune accentul pe necesitatea aplicării acțiunii în anulare. Aceasta mai prevede că ”Statele membre ar trebui, de asemenea, să poată prevedea prezumții sau cerințe care să ușureze sarcina probei în favoarea părții care susține că actul juridic este anulabil sau inopozabil”, respectiv sarcina probației că actul nu este prejudiciabil este plasat pe partea care a cumpărat bunul și pe debitor.”Obligația ar putea fi considerată îndeplinită prin restituirea contraprestației în natură sau prin plata echivalentului său monetar”.

Apropo, se va schimba ceva în urmărirea activelor din UE?

Irina Selevestru: Această normă introduce dreptul la un acces fie direct fie indirect al practicienilor in insolvență la datele deținute în registrele de date publice pentru a identifica și a urmări activele aparținând masei debitoare precum și activele care fac obiectul acțiunilor în anulare. De asemenea vor putea fi urmărite si bunurile beneficiarilor efectivi ale întreprinderilor insolvabile și ale persoanelor cu funcții de răspundere. Accesul va putea avea loc și la registrele de conturi bancare (BARIS). Deja statele membre vor decide dacă accesul practicianului în insolvență va fi direct sau indirect printr-un organ specializat, sigur, asigurându-se protejarea datelor cu caracter personal.

Directiva mai prevede și obligația administratorului statutar de a depune cerere introductivă în timp util – în termen de cel mult 3 luni de când acesta a aflat sau trebuia sa afle despre insolvabilitatea firmei. În Republica Moldova acest termen este de o lună, iar pentru nedepunerea în termen a cererii administratorul poate fi atras la răspundere subsidiară. ”Pentru a se asigura că directorii nu acționează împotriva intereselor creditorilor prin întârzierea depunerii unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență, în pofida semnelor de insolvență, statele membre ar trebui să prevadă dispoziții care să stabilească răspunderea civilă a directorilor pentru încălcarea obligației de a depune o astfel de cerere. În acest caz, directorii ar trebui să despăgubească creditorii pentru eventualele daune rezultate din deteriorarea valorii de recuperare a  întreprinderii în comparație cu situația care ar fi existat dacă cererea ar fi fost depusă la timp”.

Directiva mai prevede și sporirea transparenței procedurilor naționale de insolvență și transformarea digitală a acestora. Care e situația în R. Moldova?  

Irina Selevestru: În primul rând, Directiva pune accentul pe respectarea drepturilor creditorilor de a participa și de a vota pe cale electronică. Apropo, legislația Republicii Moldova a fost recent modificata și a permis organizarea adunărilor online precum și votarea electronică. În al doilea rând, se pune accentul pe transparența procedurilor dar și transformarea digitală a comunicării cu creditorii, instanțele și practicienii în insolvență. Directiva prevede două concepte separate – platforme electronice unice pentru registrele de insolvență interconectate ale tuturor țărilor UE și tuluri pentru acces facil al creditorilor la procedură. Republica Moldova la moment este în elaborarea registrului cauzelor de insolvabilitate.

Credeți ca transpunerea prevederilor din Directivă va spori încrederea investitorilor în deschiderea afacerilor în Republica Moldova sau va avea un impact semnificativ asupra salvării afacerilor

Irina Selevestru: Orice Directivă UE are ca rol armonizarea legislației tuturor statelor-membre. Sigur, e mult mai benefic pentru investitori atunci, când există o legislație unică pentru toate țările membre decât legislații diferite, inclusiv în materie de insolvență. Respectiv, transpunerea Directivelor în legislația națională va duce la un progres pe toate barierele, inclusiv insolvență. Cel puțin pe partea mediului exterior de afaceri, care va ști că în Republica Moldova există un sistem logic și coerent în domeniul insolvenței sub umbrela legislației europene. Inevitabil acest lucru va spori încrederea investitorilor și tendința acestora de a investi în afaceri în Moldova.

Cum va reacționa mediul de afaceri la modificările ce ar putea urma în legea insolvabilității?

Irina Selevestru: Depinde dacă mediul de afaceri citește legea insolvabilității până a intra în afaceri. Cultura antreprenoriala în sine e o chestie discutabilă în Republica Moldova, din păcate mediul de afaceri nu prea aplică remediile acordate de legea insolvabilității și acest lucru nu este pozitiv. În ce privește unele proceduri propuse de Directivă, după cum am spus este vorba de o aliniere la alte legislații ale țărilor membre ale UE, care vor duce la o claritate pentru investitorii străini, care vor dori procurarea de întreprinderi insolvabile în Republica Moldova. Spre exemplu introducerea procedurii ”pre-pack” ar aduce mai multă încredere investitorilor străini care optează pe transparență și previzibilitate în afaceri. Cred că responsabilitatea noastră este sa ne pregătim din timp sa înțelegem noile standarde, sa putem sa ne actualizam din timp instrumentele și sa mergem către zona de digitalizare, transparentizare și aliniere la standardele UE.

Vă mulțumim!

www.curentul.md