[ X ]
Important26 Aprilie 2025 13:02

(ACUM 1 AN) Votul prin corespondență - aprobat 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 26 aprilie 2024. 

Votul prin corespondență – aprobat 

Proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență a fost adoptat de Parlament. Acest tip de vot urma să fie pilotat în cadrul alegerilor din toamna anului 2024 în Statele Unite ale Americii, Canada, Regatul Norvegiei, Regatul Suediei, Republica Finlanda și Republica Islanda. Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și cei independenți au anunțat că vor contesta legea la Curtea Constituțională pentru că încălca Legea supremă și contravenea normelor democratice.

Conferință dedicată celor 10 ani fără vize 

La Chişinău a fost organizată o conferință dedicată celor 10 ani fără vize.  Aceasta a fost organizată de către Institutul pentru Politici și Reforme Europene și Institutul pentru Inițiative Strategice în colaborare cu Centrul de informare Europeană „Europe Cafe”.

Mesaje la 38 de ani de la tragedia de la Cernobîl

De Ziua internațională a comemorării victimelor catastrofei de la Cernobîl, Președinta Maia Sandu, Premierul Dorin Recean, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, precum și liderii mai multor partide au venit cu mesaje în care și-au exprimat recunoștința față de moldovenii care au participat la lichidarea pericolului radioactiv.

Socialiștii au depus flori 

Socialiștii au depus flori la Complexul memorial al victimelor catastrofei de la Cernobîl, cinstind memoria celor care și-au pierdut viața în misiunea de lichidare a consecințelor acestuia.

Îndemnul Irinei Vlah 

Irina Vlah, fondatoarea „Platformei Moldova”, s-a adresat public directorului general al I.P. Compania „Teleradio-Moldova” (TRM), Vlad Țurcanu. Ea l-a îndemnat să iasă și să-și asume public angajamentul că nu va permite ca posturile de televiziune şi radio, pe care le conducea, să fie folosite de guvernare în interese proprii și că tot timpul va pune în capul mesei interesele cetăţenilor.

Parteneriatul „Moldova pentru Educație”, lansat 

Prim-ministrul Dorin Recean a participat la lansarea Parteneriatului Național „Moldova pentru Educație”, care a avut loc în cadrul Săptămânii Educației. La eveniment au fost prezenți Președinta Maia Sandu, Ambasadorul UE, Jānis Mažeiks, reprezentanți ai partenerilor externi și ai mediului de afaceri autohton.

Titlu de la șeful statului 

Șeful statului, Maia Sandu i-a înmânat, pe scena Sălii cu Orgă, titlul onorific de ,,Artist al Poporului” vioristei Alexandra Conunova.

Vizita Cristinei Gherasimov 

Cristina Gherasimov, vicepremier pentru Integrare Europeană, în cadrul  vizitei de lucru la Skopje, s-a întâlnit cu Drita Abdiu-Halili, Secretar de Stat pentru Afaceri Europene, și cu Bojan Marichikj, viceprim-ministru pentru Afaceri Europene al Republicii Macedonia de Nord.

Masa rotundă dedicată alegerilor 

Consiliul Europei și Uniunea Europeană, în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova și UN Women, au organizat o masă rotundă care a întrunit peste 50 de participanți, printre care s-au numărat reprezentanți ai partidelor politice, mass-media, autorități naționale și locale, dar și membri ai societății civile. Scopul evenimentului a fost de a aborda în comun măsurile necesare pentru combaterea discursului instigator la ură, a intoleranței în bază de gen și a sexismului în perioada electorală, pe baza lecțiilor învățate în contextul alegerilor generale locale din toamna anului 2023.

Declarația Blocului „Împreună”

Blocul „Împreună”, într-o declarație, a condamnat revocarea din funcția de primar al orașului Căușeni a lui Anatolie Donțu, după decizia CSJ ce prevedea că edilul nu mai poate candida și ocupa funcții publice pe o perioadă de 3 ani.

Date de la CEC 

Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat numărul de candidați înregistrați în cadrul alegerilor locale noi și parțiale din 19 mai 2024.  Pentru funcția de primar au fost depuse 22 de dosare de înregistrare, dintre care 19 din partea partidelor politice și 3 din partea candidaților independenți. Pentru funcția de consilier în consiliile locale au fost depuse 11 dosare, dintre care 10 liste depuse de partide politice, iar un candidat era independent.

Îndemn pentru cetățeni 

Președintele Parlamentului, Igor Grosu,  în ședința plenară, i-a îndemnat pe concetățeni să poarte cu mândrie drapelul oriunde ar fi, acasă sau în diasporă. Totodată, cu ocazia Zilei Drapelului de Stat, un grup de elevi de clasa a III-a de la gimnaziul din localitatea Geamănă, raionul Anenii Noi, au prezentat în ședința plenară a Parlamentului un recital de poezie despre tricolor.

Oleg Serebrian – la IFRI 

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian a vorbit despre dosarul transnistrean și situația regională la Institutul Francez de Relații Internaționale (IFRI), la Paris. Discuția a fost moderată de directorul institutului, Thierry de Montbrial.

Discuție despre democrație

Membrii Comisiei Electorale Centrale au discutat cu reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale angajate în consolidarea și promovarea democrației participative.

Întrevederi cu Janis Mazeiks

Președintele PSRM, Igor Dodon, împreună cu vicepreședintele Parlamentului, președintele fracțiunii BCS, Vlad Bătrîncea, și membrul Comitetului Executiv al PSRM, Olga Cebotari, au avut o întrevedere cu Janis Mazeiks, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău. În aceeași zi, și liderii Blocului „Împreună” au avut o întâlnire cu Ambasadorul UE.

Anunțul lui Igor Dodon 

Igor Dodon, liderul socialiștilor, în cadrul emisiunii sale online, a anunțat că „pe 9 mai, Marșul Victoriei se va desfășura la Chișinău, în pofida la toate” și a invitat doritorii să participe.

Briefingul lui Oleg Cara 

Circa 597 mii de locuințe, inclusiv locuințele ocupate și neocupate, și circa 860 de mii de persoane au fost recenzate până la finalul zilei de 25 aprilie 2024. Oleg Cara, directorul Biroului Național de Statistică, în cadrul unui briefing, a precizat că, numărul populației recenzate includea atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită.

Solicitarea PDCM 

Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) a cerut guvernării să renunțe la ratificarea Acordului dintre Guvernul Republica Moldova și Guvernul Republicii Franceze cu privire la cooperarea în domeniul apărării, deoarece „au fost identificate un șir de riscuri majore din punct de vedere al securității statului”.

Revenirea Evgheniei Guțul

După aproape o săptămână, bașcana Autonomiei Găgăuze, Evghenia Guțul a revenit acasă de la Moscova. Ea fost oprită pe aeroport nu doar de simpatizanți, dar și de oamenii legii pentru verificări suplimentare.

Decizia UE

Consiliul Uniunii Europene a decis să prelungească până la 29 aprilie 2025 măsurile restrictive împotriva persoanelor responsabile de acțiuni menite să destabilizeze, să submineze sau să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova. Măsurile restrictive ale UE se aplicau unui număr total de 11 persoane și a unei entități.

sursa: Almanah Politic 2024 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Locul şi rolul întreprinderilor de stat în noile realităţi economice din Republica Moldova Autorităţile au demarat o serie de acţiuni importante ce vizează întreprinderile de stat şi aceasta este ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...