TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 9 februarie 2024.
Întâlnirile lui Mihai Popșoi
Vicepremierul Mihai Popșoi s-a întâlnit cu Ambasadorul Republicii Kazahstan în Republica Moldova, Almat Aidarbekov, și cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, Yan Wenbin.
Conferința Cristinei Gherasimov
Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, în cadrul unei conferințe de presă, a vorbit despre evoluțiile de pe agenda europeană a țării. Ea a menționat că pe 7 februarie, la Bruxelles, a fost lansată prima etapă tehnică pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană – evaluarea legislației naționale în raport cu cea comunitară.
Moldova Cybersecurity Forum, inaugurat
Agenția Națională pentru Securitate Cibernetică și Institutul Național de Inovație în Securitate Cibernetică „Cybercor” au fost lansate în cadrul primei ediții a evenimentului Moldova Cybersecurity Forum. Forumul a fost inaugurat de prim-ministrul Dorin Recean și viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, care au subliniat că securitatea cibernetică era o prioritate pentru Republica Moldova.
Întâlnirea lui Igor Grosu cu Almat Aidarbekov
Prioritățile sesiunii parlamentare de primăvară au fost discutate de către Președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Republicii Kazahstan în RM, Almat Aidarbekov.
A început tipărirea buletinelor de vot
Comisia Electorală Centrală a început tipărirea buletinelor de vot pentru desfășurarea votării repetate pentru alegerea primarului comunei Bubuieci, municipiul Chișinău, din 11 februarie 2024.
Ședința socialiștilor
Secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, împreună cu membrii Comitetului Executiv, Grigore Novac, Olga Cebotari și Adela Răileanu au avut o întrevedere cu noul președinte al mișcării de tineret „Garda Tânără”, Ecaterina Medvedeva, și cu conducătorul serviciului de presă al „Gărzii Tinere”, Nichita Romenschi.
Reacția Irinei Vlah
Irina Vlah, fondatoare a „Platformei Moldova”, a comentat consultările desfășurate la Președinție cu mai mulți lideri de partide, precizând că a arătat a „un spectacol prost jucat”.
Comentariul lui Vlad Filat
Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, într-un comentariu pe rețelele de socializare, a menţionat: „A ajunge Președinte de țară este un cadou. Cadou oferit de oameni. A fi un președinte adevărat și atent la nevoile oamenilor, a fi un președinte care unește societatea și determină creșterea bunăstării sociale – este o alegere. Este alegerea celui ce primește cadoul. În 3 ani de președinție, Maia Sandu nu a ales poporul Republicii Moldova”.
Acuzațiile lui Ion Ceban
Ion Ceban, primarul capitalei, a acuzat consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate că au transformat ultimele două ședințe ale Consiliului Municipal în haos. Potrivit politicianului, cel mai grav era că, în acțiunile politice, cei din PAS au implicat oameni cu nevoi speciale.
Demisia Ludmilei Lupașco
Ludmila Lupașco, desemnată de Parlament, a depus cerere de demisie din funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale, „din motive personale – stabilirea domiciliului în afara țării”.
Vasile Tarlev – președinte de partid
Partidul politic „Bugeacul Nostru” a desfășurat Congresul extraordinar al formațiunii, în cadrul căruia a decis să-și schimbe denumirea în Partidul politic „Viitorul Moldovei”. Conducerea formațiunii a fost preluată de Vasile Tarlev, cel mai longeviv Premier al Republicii Moldova (2001-2008). Valeriu Ianioglo, președintele partidului de la fondare, a anunțat că partidul a decis să se implice în politica națională, or, până la acel moment a acțional doar la nivel local, în Găgăuzia.
Anunțul Poliției
În contextul incendiului care a izbucnit, în seara anterioară, la Centrul de informare și documentare privind NATO din Republica Moldova, Poliția a anunțat că examina versiunea unei incendieri cu intenție.
Constatarea PLDM
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a constatat cu îngrijorare că guvernarea nicidecum nu voia să renunţe la „practicile sale abuzive şi nedemocratice” şi din nou ataca unul din drepturile fundamentale consfinţite în Constituţie – dreptul de a alege şi de a fi ales. În context, partidul a spus că va boicota alegerile din Bubuieci.
sursa: Almanah Politic 2024







