[ X ]
Alegeri14 Ianuarie 2025 06:00

Igor Munteanu: Vom depune eforturile necesare pentru a introduce CUB ca partid parlamentar în viitorul Legislativ al Republicii Moldova

Igor Munteanu, liderul Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), în cadrul unui interviu pentru TRIBUNA, a spus că, în 2025, împreună cu colegii, va depune „eforturile necesare pentru a introduce CUB ca partid parlamentar în viitorul Legislativ al Republicii Moldova”. 

„Îmi doresc să contribuim din plin la formarea unor viitoare guverne de coaliție în care să prevaleze meritocrația și angajamentul de echipă pentru a scoate economia națională dintre marile pericole cu care se confruntă astăzi Republica Moldova. Știu că avem oameni deosebit de bine pregătiți, talentați, curajoși, iar timpul nu este elastic și nesfârșit, cel puțin în privința „ferestrelor de oportunități” care ni se vor deschide”, a menționat el.

Politicianul a spus că, anul 2025 ar trebui să însemne nu doar o mobilizare la vot și o concurență între partide, dar poate cel mai serios examen ar fi reforma clasei politice.

De asemenea, liderul CUB, referindu-se la evenimentele din 2024 și la parlamentare din 2025, a declarat: „…Doar 50,35% din numărul total de 1,531.392 alegători care au participat la scrutinul din 20 octombrie, 2024, au susținut modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la UE, iar explicația nu este în mod necesar că aceștia sunt anti-europeni, ci mai degrabă pentru că au votat în semn de protest contra guvernării PAS și, în particular, contra Maiei Sandu. Meciul nu s-a încheiat astfel printr-un scor „ireversibil”, ci printr-un penalty care se va juca, cel mai probabil, în semifinala alegerilor parlamentare din 2025”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...