[ X ]
Alegeri28 Octombrie 2024 09:58

Ex-ministrul Popescu: Ieri boicotau referendumul din resentimente personale, azi își doresc declarații de unitate proeuropeană. E cel puțin neserios

Ex-ministrul Nicu Popescu, fondator al Asociației „Cetățeni pentru Europa”, spune că este „cel puțin neserios” faptul că Alexandr Stoianoglo i-a propus contracandidatei sale la prezidențiale, Maia Sandu, să semneze o declarație privind ireversibilitatea integrării europene a Republicii Moldova, informează TRIBUNA.

„Acum o săptămână, cetățenii au votat pentru includerea obiectivului european în Constituție. În ciuda apelurilor la boicot, îndemnurilor de a vota „nu”, cumpărării de voturi și unei campanii intense de dezinformare, s-a ajuns la un rezultat de 50.4%. Deși valid, acesta este contestat de declarații care pun sub semnul întrebării legitimitatea majorității obținute.

Și totuși, iată-ne acum, în turul doi al alegerilor, la dezbateri, când un candidat propune brusc semnarea unei declarații comune pentru a susține direcția europeană a țării. Ieri boicotau referendumul din resentimente personale, azi își doresc declarații de unitate pro-europeană. Asta este cel puțin neserios”, a spus politicianul.

Nicu Popescu a remarcat că turul doi nu este doar despre alegerea unui președinte, este despre continuarea parcursului nostru european.„  Pentru cei care au ales să se abțină, este momentul să facă un pas în față și să corecteze cursul – pentru un viitor european clar!”, a conchis ex-ministrul de Externe.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...