[ X ]
Alegeri23 Octombrie 2024 10:46

CNA a aplicat deja amenzi în valoare aproximativ 1 milion de lei pentru corupere electorală pasivă

Centrul Național Anticorupție a anunțat despre recepționarea de la Poliție a peste 350 de procese-verbale de constatare a contravenției prevăzute de art. 47 prim Cod Contravențional – coruperea electorală pasivă. În acest sens, CNA a aplicat deja amenzi în valoare aproximativ 1 milion de lei, suma amenzii pentru acest gen de contravenție variind între 25 de mii de lei și 37 500 de lei, informează TRIBUNA. 

„Coruperea electorală pasivă prevede constatarea faptelor de pretindere, acceptare sau primire, personal sau prin mijlocitor, de către un alegător a bunurilor, serviciilor, privilegiilor sau avantajelor sub orice formă, care nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, în scopul exercitării sau al neexercitării unor drepturi electorale în cadrul alegerilor”, a precizat instituția.

În prezent, CNA examinează procesele-verbale recepționate, urmând să ia decizii pe marginea acestora.

De notat că, persoana care a săvârşit fapta contravențională este liberată de răspundere contravenţională dacă s-a autodenunţat şi/sau a contribuit activ la descoperirea ori la contracararea săvârşirii faptei de corupere electorală.

Articolul 471  a fost introdus prin Legea nr.230 din 31.07.2024 și a intrat în vigoare pe 15.08.2024, iar competența a fost atribuită Centrului Național Anticorupție.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...