[ X ]
Important30 August 2024 17:04

Instituțiile de stat își vor consolida capacitățile în ceea ce privește combaterea dezinformării

Instituțiile de stat își vor consolida capacitățile în ceea ce privește combaterea dezinformării. În acest sens, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului aprobat avizul consultativ privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Înțelegerii, prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federale Germania privind implementarea comună a proiectului de stabilizare „InfoTrustAlliance Moldova (ITA-M)”, informează TRIBUNA. 

Documentul presupune stabilirea unui cadru de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Germaniei privind implementarea proiectului ITA-M. Obiectivul principal al proiectului este de a întări capacitățile instituțiilor statului în combaterea dezinformării, a facilita transferul de cunoștințe și tehnologii de ultimă generație și a sprijini dezvoltarea unor strategii de comunicare eficiente și coordonate la nivel național.

Activitățile din cadrul proiectului vor fi realizate prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei. Astfel, vor fi efectuate activități de formare, consultanță și suport tehnic. Acestea vor contribui la întărirea capacităților în monitorizarea dezinformării; îmbunătățirea comunicării de criză coordonate; consolidarea cunoștințelor în implementarea strategiilor de comunicare, întărirea condițiilor-cadru pentru comunicarea strategică etc.

Inițiativa de a încheia acest tratat aparține guvernelor Republicii Moldova și Republicii Federale Germania, în baza Acordului privind cooperarea pentru dezvoltare semnat în anul 2014, precum și a disponibilității celor două state de a continua cooperarea în domenii prioritare de interes comun.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...