[ X ]
Important22 Iulie 2024 09:04

(ACUM 1 AN) Întâlnirile noului bașcan 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 22 iulie 2023.

Parlamentari și primari – în România 

Parlamentari și primari din Republica Moldova și România au participat la Simpozionului internațional „Viitorul comun în spațiul comunității europene”, în orașul Slănic Moldova din județul Bacău, România, în perioada 21-22 iulie.

Analiza PDCM 

Departamentul Juridic al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei a analizat „progresul” realizat de guvernarea PAS în îndeplinirea condiționalităților înaintate de Uniunea Europeană Republicii Moldova pentru a lansa procesul de negocieri întru aderarea RM la UE și a ajuns la concluzia că „progresul” era similar celui obținut de PAS și în „reforma justiției”.

Vizită privată a Prim-ministrului 

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean a efectuat o vizită privată în România, unde a participat la o ceremonie dedicată zilei de naştere a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române. Despre aceasta a scris presa română. 

Întâlnirile noului bașcan 

Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul a avut o serie de întâlniri de lucru de familiarizare cu personalul din departamentele Consiliului Executiv, a discutat despre necesitatea strategică a activității comune în regiune, despre cele mai necesare planuri și reforme pentru dezvoltarea pe scară largă și accelerată a autonomiei.

Acuzațiile Blocului „Ș.O.R.”

Blocul politic „Ș.O.R.” a anunțat că „s-a confruntat cu un val de presiuni din partea majorității aflate la putere în Republica Moldova”. „De data aceasta, poliția a devenit un instrument activ de hărțuire a opoziției și a primit ordin să confiște materialele informative de campanie ale blocului. Razii de acest fel au fost demarate în mai multe raioane din țară, printre care Orhei, Bălți, Căușeni, Ialoveni, Soroca, Ștefan Vodă, Strășeni și Chișinău”, a decarat blocul. 

sursa: Almanah Politic 2023 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...