[ X ]
Important8 Iulie 2024 10:39

Propunerea Irinei Vlah pentru guvernare: Să înainteze către Secretariatul ONU demersul privind recunoașterea neutralității noastre la nivel internaţional

Irina Vlah, fondator și președinte al „Platformei Moldova”, a venit cu „o propunere constructivă pentru guvernare”, informează TRIBUNA.

„După cum bine se știe, tradiţional deja, în toamnă va avea loc Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite. Moldova participă la acest eveniment anual de mare importanţă de fiecare dată, fie reprezentată de delegații conduse de Preşedintele țării, fie de delegații conduse de Prim-ministru.

Adunarea Generală a ONU este un bun prilej pentru ca Moldova să pună pe agenda Organizației o problemă de maximă importanţă pentru cetăţeni – recunoașterea neutralității noastre la nivel internaţional.

Astăzi, este absolut evident că doar recunoașterea internațională a neutralității Republicii Moldova ne poate garanta pacea, așa cum își doresc cetățenii noștri”, a declarat ea.

Potrivit politicianei, „cei de la guvernare și nu numai ei susțin că principiul constituţional de neutralitate nu este funcțional, dar ei se fac a nu vedea ce împiedică funcționalitatea lui. Răspunsul e simplu – neutralitatea Republicii Moldova a fost declarată în mod unilateral și niciodată nu s-a solicitat recunoașterea ei la nivel internațional. A venit timpul ca acest lucru să fie făcut!”.

„În mod absolut constructiv, „Platforma Moldova” propune guvernării să elaboreze și să înainteze pe căi diplomatice acest demers către Secretariatul ONU. Pe noi nu ne interesează de la cine va veni inițiativa, ci rezultatul pe care îl putem obține. Nu ne asumăm dreptul asupra acestei inițiative, cu atât mai mult că anterior ea a fost enunțată și de unii politicieni, dar și de unii lideri de opinie. Noi ne-am asumat doar rolul de a veni cu o propunere oficială, formalizată către guvernare, pentru că e o idee care vine să răspundă așteptărilor cetățenilor.

Dacă însă guvernarea nu va reacționa în timp util, „Platforma Moldova” își asumă obligațiunea de a elabora demersul respectiv către Secretariatul ONU până la startul lucrărilor Adunării Generale.

Principiul neutralității Republicii Moldova trebuie și va fi garantat la nivel internaţional, iar noi vom face tot ce e necesar pentru realizarea acestui obiectiv!”, a mai spus Irina Vlah.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...