[ X ]
Important19 Iunie 2024 14:30

Ministrul Lazarencu, la Ștefan Vodă, a solicitat o mai mare implicare a primarilor în gestionarea deșeurilor

La Ștefan Vodă, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu a discutat cu primarii din raion, inspectorii de mediu și consilierii raionali despre cele mai importante subiecte și probleme de mediu, informează TRIBUNA. 

În cadrul întâlnirii, s-a vorbit despre Programul Național de Împădurire și a fost solicitat primarilor o implicare mai activă în creșterea suprafețelor împădurite, prin alocarea terenurilor pentru plantare.

Ministrul a reiterat că, terenurile alocate de primării către Moldsilva pentru împădurire, după 3-5 ani, când pădurea ajunge la stadiul de masiv, revin în gestiunea primăriei.

Totodată, s-a discutat și despre problema gunoiștilor și realizarea Programului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. Raionul Ștefan Vodă și Căușeni fac parte din Zona de Management a Deșeurilor 2 (ZMD2). Ministrul a informat că în prezent se negociază cu partenerii externi de dezvoltare finanțarea studiului de fezabilitate.

Ministrul Lazarencu a solicitat o mai mare implicare a primarilor în gestionarea deșeurilor. „Localitățile vor fi mai curate și gunoiștile vor fi amenajate corespunzător atunci când serviciile de colectare a deșeurilor vor fi de calitate. Introducerea taxei de salubrizare și informarea localnicilor despre beneficiile achitării acestei taxe sunt considerate singura opțiune pentru a avea sate și orașe mai curate”, a mai menționat ministrul mediului.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...