TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 15 iunie 2023.
Decizia Partidului „Șor”
Fracțiunea parlamentară a Partidului „Șor”, în dimineața zilei, a anunțat că va boicota ședința Legislativului din acea zi, în semn de protest față de abuzurile guvernării în raport cu formațiunea.
Protest la Parlament
Un protest la Parlament a fost organizat de Partidul „Șor” și Partidul „Renaștere” „în apărarea Zilei Victoriei”. „Rușine”, „Victorie”, „Jos Maia Sandu” – au scandat protestatarii.
Întâlnirile lui Oleg Serebrian
Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu Ambasadorul Australiei în Republica Moldova, cu reședința la Kiev, Bruce Kevin Jeffrey Edwards. De asemenea, vicepremierul a discutat cu Daniela Gasparikova, noua reprezentantă rezidentă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova.
Delegație a CEC, la Strasbourg
O delegație a Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova (CEC), în perioada 14-15 iunie, a efectuat o vizită de studiu la Consiliul Europei, la Strasbourg, Republica Franceză.
Întâlnirea socialiștilor
Igor Dodon, secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, împreună cu Maxim Lebedinschi, membru al Comitetului Executiv al PSRM, și Fiodor Gagauz, conducătorul grupului parlamentar de prietenie cu Republica Turcia, au avut o întrevedere cu Ambasadorul Turciei în Republica Moldova, Uygar Mustafa Sertel.
Dorin Recean, la „Moldova Digital Summit”
„Moldova Digital Summit” a început la Chișinău și urma să se desfășoare până pe 17 iunie. Prezent la deschiderea evenimentului, Prim-ministrul Dorin Recean a menționat că, pe parcursul ultimilor ani, Republica Moldova a înregistrat un progres semnificativ în procesul de digitalizare, care aducea o serie de transformări și oportunități pentru societate și economia țării.
Întâlnire la Ministerul Finanțelor
Stadiul proiectelor în curs de derulare și noile perspective de parteneriat cu Republica Moldova au fost discutate la Minister Finanțelor, de ministra Veronica Sirețeanu cu directorul regional al Băncii Mondiale pentru Europa de Est, Arup Banerji, și managerul de țară al Băncii Mondiale în Moldova, Inguna Dobraja.
Activităţile ministrului de Externe
În cadrul vizitei de la Paris, șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a ținut un discurs în cadrul Adunării Naționale a Franței, alături de mai mulți oficiali francezi. De asemenea, Nicu Popescu s-a întâlnit cu Președinta Adunării Naționale, Yaël Braun-Pivet, și cu un grup de senatori, condus de Președintele Comisiei Afaceri Europene, Jean-Francois Rapin. În aceeași zi, șeful diplomației Republicii Moldova a avut o conversație telefonică cu Luminița Odobescu căreia i-a adresat felicitări călduroase pentru numirea sa în funcția de ministru al Afacerilor Externe al României.
Discuții la Președinție
Președinta Maia Sandu a discutat, la Președinție, cu mai mulți reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare și ai societății civile despre crearea Centrului Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei. De asemenea, șeful statului s-a întâlnit cu mai mulți formatori de opinie spanioli, aflați într-o vizită de studiu în Republica Moldova.
Întâlnirea ministrului Educației cu cadrele didactice
Prevenirea și combaterea bullying-ului în sistemul educațional și mecanismele adoptate în acest scop de Ministerul Educației și Cercetării au fost discutate de ministrul Anatolie Topală cu un grup de cadre didactice din diferite raioane ale țării.
Premierul, în raionul Strășeni
Prim-ministrul Dorin Recean, într-o vizită de lucru în raionul Strășeni, a avut mai multe întâlniri, inclusiv cu autoritățile publice locale de nivelul unu și doi, dar și cu reprezentanții serviciilor desconcentrate.
Cererea „Partidului Nostru”
„Partidul Nostru” a depus cerere către Comisia pentru Situații Excepționale prin care a solicitat emiterea unei dispoziții privind aplicarea tarifului micșorat la gazele naturale, cu data din urmă, începând cu luna februarie 2023.
Vizitele lui Igor Dodon
Secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, a întreprins o vizită de lucru la Leova, unde s-a întâlnit cu conducerea organizației teritoriale și primarii PSRM din raion. O vizită similară a avut și în raionul Căușeni.
Deputați, la Forumul CSI
Deputații PSRM, Grigore Novac și Alla Darovannaia au participat la sesiunea plenară a Forumului parlamentar internațional al CSI, dedicat Anului limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică. Evenimentul a fost organizat de Comisia pentru Afaceri CSI, Integrare Eurasiatică și relații cu compatrioții și a avut loc în Duma de Stat a Federației Ruse.
Monica Babuc – la ICR Chișinău
Monica Babuc, fost ministru al Culturii, și-a început activitatea de director al Institutul Cultural Român (ICR) din Chișinău.
Mesajul lui Ion Sula
Președintele Partidului Social Democrat European, Ion Sula, a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia învestirii în funcție a Prim-ministrului României, Marcel Ciolacu.
Declarațiile lui Vlad Filat
Ex-Premierul Vlad Filat a declarat că, „conflictul dintre Veronica Dragalin și CNA, amenințările acesteia în cadrul ședinței de la Procuratura Anticorupție pot fi calificate ca o necunoaștere a normelor elementare de drept, sadism și disperare generată de insuccese, depășind situația ei personală”.
Confirmare de la Dorin Recean
Premierul Dorin Recean a confirmat că Alexandru Musteață va pleca de la șefia Agenției Proprietății Publice. Șeful Guvernului, pentru presă, a declarat că nu e vorba de eventuale dosare sau neînțelegeri, ci de reformarea instituției, iar Alexandru Musteață a decis că nu va face față schimbărilor.
Decizia Curții de Apel Chișinău
Colegiul penal al Curții de Apel Chișinău a respins recursul declarat de apărătorii Marinei Tauber și a procurorului, în privința măsurii preventive arestul la domiciliu, cu menținerea în vigoare a încheierii Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care a fost prelungit arestul la domiciliu pe un termen de 20 de zile. Marina Tauber și-a exprimat dezamăgirea față de decizia magistraților și a subliniat că era fundamentată pe probe neîntemeiate.
Îndemn pentru Prim-ministru
Platforma Demnitate și Adevăr (DA), în cadrul unei conferințe de presă, l-a îndemnat pe Prim-ministrul Dorin Recean să amâne data anulării patentelor și să inițieze consultări reale cu patentarii pentru identificarea soluțiilor oportune și reciproc avantajoase.
Soluție pentru miniștri
Partidul „Forţa Diasporei” a venit cu o soluţie în privința majorării salariilor miniștrilor – miniştrii să-şi poată ridica salariile majorate doar după ce lunar vor prezenta rapoarte de activitate pentru luna respectivă, iar în cazul în care miniştrii nu vor convinge prin rapoartele lor că îşi merită salariile, majorările salariale să fie virate pe contul Casei Naţionale de Asigurări Sociale, urmând ca ulterior să ajungă la pensionari şi la beneficiarii de indemnizaţii.
Numiri aprobate la Parlament
Parlamentul a aprobat proiectele de hotărâre privind desemnarea membrilor Comisiei de evaluare privind evaluarea externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție: Iurie Gațcan, Andrei Bivol, Lilian Enciu, Lavly Perling, Maria Giuliana Civinini și Scott Bales.
Expoziție dedicată iei – la Parlament
Parlamentul Republicii Moldova a lansat o expoziție inedită de pictură cu genericul „Femei în Ie”, semnată de pictorița Aliona Bereghici. Evenimentul era organizat în contextul Zilei universale a iei, marcată anual pe data de 24 iunie și a Zilei Naționale a Portului Popular, sărbătorită în ultima zi de duminică a lunii iunie.
Cerere către Procuratura Generală
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Diana Caraman și Vasile Mutuc au expediat o cerere Procurorului General interimar, Ion Munteanu și Consiliului Superior al Procurorilor pe numele șefei Procuraturii Anticorupție. Parlamentarii au cerut „să fie examinate comportamentul Veronicăi Dragalin și acțiunile întreprinse de aceasta pentru demiterea șefului APP”.
Discuţia lui Ilan Șor cu agricultorii
Liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor, a avut o întâlnire online cu agricultorii din Orhei, Comrat și Taraclia.
sursa: Almanah Politic 2023







