Vladislav Gribincea, fondator al Centrului de Resurse Juridice din Moldova, a venit cu o reacție la adresarea Veronicăi Dragalin, procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, informează TRIBUNA.
El a spus că “vettingul a fost introdus pentru a scoate din justiție persoanele compromise. Pe cei corupți, pe cei care au executat comenzi politice, pe cei care au călcat în picioare drepturile omului. Și Dumneavoastră ați declarat că vă doriți același lucru. Alte metode de a scăpa de aceste persoane și-au dovedit deja ineficiența”.
“Primele rezultate încurajatoarea ale vettingului le vedem cu toții. Acest proces trebuie să continue, indiferent de preferințele unei sau a alte instituții sau persoane. Procurorii onești nu au de ce se teme”, a spus fondatorul CRJM.
Vladislav Gribincea a mai menționat că nici el, nici colegii lui nu sunt oponenții șefei PA în lupta veritabilă cu corupția.
“Din contra, timp de peste 14 ani am demonstrat, inclusiv în cele mai grele timpuri pentru democrația noastră, că avem curajul să spunem lucrurilor pe nume și să susținem cu adevărat eradicarea corupției din justiția moldovenească!”, a conchis el.
URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM!







