[ X ]
Important17 Aprilie 2024 07:00

Alegerile prezidențiale și referendumul vor avea loc pe 20 octombrie. Președintele Parlamentului: „Haideți ca anul 2024 să fie unul istoric pentru R. Moldova!”

La 20 octombrie, în aceeași zi, vom avea alegeri prezidențiale și referendumul privind aderarea la UE. La 20 octombrie vom fi întrebați dacă – „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Declarațiile au fost făcute de Igor Grosu, Președintele Parlamentului, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, după mai bine de 30 de ani, în sfârșit a venit timpul ca noi, cetăţenii, să spunem întregii lumi că suntem europeni și că vrem să facem parte din această familie europeană.

„Referendumul despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va defini prezentul și viitorul nostru pentru următoarele decenii, este proiectul generaţiei noastre.

Mulțumesc colegilor mei din Parlament care au inițiat această procedură legislativă și au mers la Curtea Constituțională. Haideți ca anul 2024 să fie unul istoric pentru Republica Moldova!”, a subliniat oficialul.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM!   

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Autorizaţiile de construire: tendinţa se confirmă Acum câteva luni, analizând datele statistice oficiale privind eliberarea autorizaţiilor de construire ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...