TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 14 aprilie 2023.
Raportul CA – prezentat în Parlament
Raportul de activitate al Consiliului Audiovizualului (CA) pentru anul 2022 a fost prezentat în plenul Parlamentului
Parlamentul a luat act de demisia lui Petru Rotaru
Parlamentul a luat act de cererea de demisie depusă de Petru Rotaru din funcția de membru al Curții de Conturi, după ce a fost numit în funcția de director al Serviciului Fiscal de Stat.
Distincție de la Președinte
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a înmânat Clubului Sportiv de Dans „Codreanca”, în cadrul unei ceremonii oficiale, distincția „Ordinul Republicii” pentru propagarea dansului sportiv, dezvoltarea potențialului artistic și sportiv al tinerilor dansatori și pentru promovarea bunei imagini a Moldovei peste hotarele țării.
Aviz aprobat de CEC
Comisia Electorală Centrală, în cadrul ședinței, a aprobat avizul asupra proiectului de hotărâre a Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea proiectului de lege privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, dar și avizul asupra proiectului de hotărâre a Guvernului Republicii Moldova pentru aprobarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (conexe Legii amalgamării voluntare). Tot în cadrul ședinței, a fost confirmată persoana responsabilă de finanțe (trezorierul) din partea Partidului Politic Mișcarea Alternativa Națională.
Conferința neafiliaților
Deputații neafiliați Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan au susținut o conferință de presă, în cadrul căreia au anunțat că noua formațiune politică pe care o vor crea va milita pentru aderarea RM la Uniunea Economică Eurasiatică, acordarea limbii ruse a unui statut oficial și pentru protejarea limbii moldovenești.
Discuţia lui Nicu Popescu cu Mircea Geoană
Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a discutat la București cu Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.
Ședință prezidată de Dorin Recean
La Guvern s-a desfășurat prima ședință a Comisiei guvernamentale pentru integrare europeană, prezidată de Premierul Dorin Recean. În aceeași zi, Premierul a avut o întrevedere cu președintele Comunității evreiești din Republica Moldova, Alexander Bilinkis.
Ședință la PSRM
Membrii Comitetul Executiv al Partidului Socialiștilor au avut o întrevedere cu toți cei 41 de conducători ai organizațiilor teritoriale ale PSRM. Au fost discutate subiecte de actualitate, situația politică din țară, din fiecare organizație raională și au fost trasate sarcinile pentru perioada următoare.
Funcție pentru Alexandru Slusari
Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, a devenit membru în Consiliul societății S.A. Energocom din partea societății civile – a anunțat directorul Energocom, Victor Bînzari. Ulterior, Alexandru Slusari a spus că propunerea i-a fost făcută de ministrul Energiei, dar și că activa „cu remunerare mică, egală cu salariul minim pe economie”.
Confuzie generată de ministrul Energiei
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, după apariția informațiilor despre numirea lui Alexandru Slusari la Energocom, a anunțat că jurnalistului Alexandru Cozer i s-a propus să fie membru în Consiliul de administrare al Termoelectrica. Ultimul a declarat că lucrul acesta nu era adevărat, nu a primit nicio ofertă. Ulterior, ministrul a spus că „din cauza unei deficiențe de comunicare pe intern, a apărut o confuzie publică” și și-a cerut scuze.
Irina Vlah a decorat cozonaci
Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a mers la o cofetărie din Ceadîr-Lunga, unde a participat la decorarea cozonacilor.
Anchetă la „Moldovagaz”
Șeful „Moldovagaz”, Vadim Ceban a anunțat că, Departamentul de protecție corporativă al „Moldovagaz” a demarat o anchetă internă cu privire la activitatea unui angajat al companiei, care a admis în mod intenționat o scurgere de informații importante, punând în pericol activitățile organelor de conducere ale companiei.
Anunțul avocaților lui Ilan Șor
Avocații au anunțat că, decizia Curții de Apel Chișinău, prin care liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor, a fost condamnat definitiv la 15 ani de detenție, în dosarul „Frauda bancară”, va fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție.
Precizările PCCOCS
Responsabilii de la PCCOCS au anunțat că deputata Marina Tauber a evitat sa facă declarații, în cadrul audierii, după ce PCCOCS s-a autosesizat urmare a declarațiilor făcute, precum ca Președinta Maia Sandu și Premierul Dorin Recean ar pregăti o provocare militară la granița regiunii transnistrene. De cealaltă parte, Marina Tuber a spus că a „reconfirmat toată informația vociferată în cadrul briefingului din data de 24 martie”.
Reacție de la Bruxelles
Purtătoarea de cuvânt a UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Nabila Massrali, a comentat condamnarea de Curtea de Apel Chișinău, a lui Ilan Șor la 15 ani de închisoare. „Un pas semnificativ pentru justiție și lupta împotriva corupției”, a scris într-o postare pe contul său de Twitter.
Discuție cu Leonid Sluțki
Candidatul pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei din partea Partidului „Șor”, Evghenia Guțul, și vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber, au avut o discuție online cu președintele Comitetului pentru Relații Externe al Dumei de Stat a Federației Ruse, Leonid Sluțki.
sursa: Almanah Politic 2023







