[ X ]
Important29 Martie 2024 12:01

Biroul politici de reintegrare: Tiraspolul blochează desfășurarea recensământului populației în localitățile din raionul Dubăsari 

Biroul politici de reintegrare a venit cu o declarație în care spune: „dat fiind faptul că în perioada 08 aprilie-07 iulie 2024 în Republica Moldova se va desfășura recensământul populației și locuințelor, la solicitarea Biroului Național de Statistică, prin canalele de interacțiune Chișinău-Tiraspol s-a asigurat coordonarea aspectelor de facilitare a accesului și de obținere a garanțiilor de securitate pentru personalul implicat, dispozitivele electronice mobile și întreg procesul de colectare a datelor pe teritoriul com. Corjova și altor localități din raionul Dubăsari, necontrolate efectiv de autoritățile constituționale”, informează TRIBUNA. 

Potrivit instituției, aceste coordonări au fost necesare pentru a evita incidente și situații de criză pe teren, în contextul în care este vizat un perimetru amplasat după infrastructura ilegală a posturilor de control ale Tiraspolului, unde organele naționale competente se află în imposibilitatea de a asigura măsuri prompte de securitate și de menținere a ordinii publice.

 „Cu regret, atât reprezentantul politic de la Tiraspol cât și delegația Tiraspolului în Comisia Unificată de Control au comunicat un refuz categoric în privința asigurării accesului și oferirii garanțiilor de securitate, au calificat ca fiind provocatoare inițiativa Chișinăului și au politizat-o excesiv, precum și au insistat pe abținerea de la acest proces în perimetre generatoare de potențiale focare de tensiune.

Aceste reacții încă o dată denotă că Tiraspolul continuă să mențină bariere artificiale între ambele maluri ale Nistrului și să manifeste abordări de confruntare permanentă cu autoritățile de la Chișinău”, a conchis Biroul. 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Autorizaţiile de construire: tendinţa se confirmă Acum câteva luni, analizând datele statistice oficiale privind eliberarea autorizaţiilor de construire ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...