[ X ]
Important22 Ianuarie 2024 14:11

Cererea părții apărării lui Vladimir Plahotniuc privind conexarea cauzei ce-l vizează la o altă cauză din 2021 - admisă

Prin încheierea din 22 ianuarie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a admis cererea părții apărării a lui Vladimir Plahotniuc privind conexarea cauzei ce-l vizează, la o altă cauză aflată pe rolul instanței din anul 2021, în care șapte persoane au statut de inculpat, acuzate în dosarul denumit generic ,,Frauda Bancară”, informează TRIBUNA. 

Procuratura Anticorupție a comunicat că a pledat împotriva conexării, argumentul de bază fiind tergiversarea examinării cauzei, inclusiv luând în considerare lipsa temeiurilor legale de indivizibilitate sau conexitate a cauzelor penale menționate supra, precum și etapele de desfășurare a ședințelor de judecată diferite (primul fiind la etapa cercetării judecătorești, iar celălalt la etapa inițială), fapte și perioade distincte de incriminare a acțiunilor inculpaților și proceduri aplicabile în condiții speciale, ce impunea examinarea cauzelor penale respective în mod separat. 

„Încheierea respectivă poate fi contestată doar odată cu fondul cauzei, iar argumentele instanței vor fi cunoscute odată cu înmânarea încheierii motivate” – se spune în declarația Procuraturii. 

Pe caz următoarea ședință de judecată este fixată la 14.02.2024 ora 12.00.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...