[ X ]
Breaking news17 Decembrie 2023 10:54

Programul evenimentului „Sărbătorim Moldova Europeană”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, invită cetățenii să participe la evenimentul „Sărbătorim Moldova Europeană”, care va avea loc duminică, 17 decembrie, începând cu ora 14:00 în scuarul Președinției, informează TRIBUNA. 

Pe toată durata evenimentului, copiii și adulții vor putea să participe în activitățile creative alături de voluntarii noștri, să-și facă fotografii memorabile celebrând decizia istorică de începere a negocierilor cu Uniunea Europeană și să se bucure de programul artistic pregătit de organizatori.

14:00 – Deschiderea evenimentului

Orchestra Direcției ceremonial militar a Inspectoratului General de Carabinieri al MAI, condusă de locotenent-colonel Oleg Cazacu.

Performanțe artistice

Satoshi, Ansamblul Plăieșii, Ana Cernicova, Moldovan National Youth Orchestra, Cătălin Josan, Pasha Parfeni, Radu Dolgan.

16:00 – Mesaj de salut din partea Președintei Maia Sandu

Evenimentul va fi transmis în direct pe paginile Președinției și Guvernului Republicii Moldova.

Accesul pentru cetățeni și presă este liber.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impozitarea tranzacţiilor imobiliare – o temă de discuţii care trebuie tratată cu maximă atenţie Situaţia de pe piaţa imobiliară continuă să rămână una îngrijorătoare. Datele oficiale arată că numărul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...