Omul săptămânii este Ursula von der Leyen, Președintele Comisiei Europene, care, la 12 octombrie curent, a efectuat o vizită la Chișinău, exprimându-și susținerea pentru eforturile Republicii Moldova de a veni parte la Uniunea Europeană, informează TRIBUNA.
Ursula von der Leyen a reiterat suportul Comisiei Europene pentru reformele inițiate de autorități.
„Este impresionant să vedem reziliența și hotărârea cu care Republica Moldova merge spre Uniunea Europeană. Rezultatele sunt vizibile aici”, a menționat oficialul european.
De asemenea, Președintele Comisiei Europene a spus: „Republica Moldova demonstrează prin toate acţiunile sale că merită să fie membru deplin al comunităţii noastre”.
Totodată, în prezența oficialului, a fost semnat Amendamentul nr. 2 la Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană privind Contractul de consolidare a statului şi rezilienţei pentru Republica Moldova, de către Gert Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea (DG NEAR) a Comisiei Europene, și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. Acesta prevedea că, până la sfârșitul acestui an, vor fi debursate alte 105 milioane de euro destinate Fondului de reducere a vulnerabilității energetice.
TRIBUNA precizează: Ursula Gertrud von der Leyen, născută Albrecht, (n. 8 octombrie 1958, Ixelles,
În data de 2 iulie 2019 a fost nominalizată de Consiliul European pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. În data de 16 iulie 2019 a fost votată de Parlamentul European. Ursula von der Leyen este al doilea președinte german al Comisiei Europene, după Walter Hallstein (CDU), care a fost primul președinte al Comisiei Comunității Economice Europene
Comisia von der Leyen și-a început activitatea la 1 decembrie 2019, ca succesoare a comisiei Juncker.
Între 1980 și 1987 a studiat medicina la Universitatea de Medicină din Hanovra (MHH). În 1987 și-a susținut examenul de stat și a primit aprobarea de practică medicală. În anii următori a profesat ca medic rezident la clinica de ginecologie a Universității de Medicină din Hanovra. În 1991 a obținut gradul de doctor în medicină, cu o teză despre Proteina C reactivă.
Este căsătorită, are 7 copii.







