[ X ]
Alegeri5 Octombrie 2023 13:00

CUB s-a lansat în campania pentru Chișiunău. Ion Bulgac: „Candidatura mea NU este un experiment politic sau administrativ”

Echipa Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB) s-a lansat oficial în campania electorală pentru Primăria municipiului Chișinău. Candidatul CUB la funcția de primar al capitalei, Ion Bulgac este capul de listă pentru aceste alegeri locale, alături de 33 candidați selectați de CUB pentru lista de Consilieri ai Consiliului Municipal Chișinău. Evenimentul de lansare a avut loc în fața Sălii cu Orgă din centrul capitalei, informează TRIBUNA. 

În discursul său, președintele CUB, Igor Munteanu, a subliniat că oamenii sunt în așteptarea unei schimbări care să ofere o paradigmă nouă de dezvoltare a municipiului Chișinău. „Singura opțiune veritabilă pentru Chișinău nu poate fi alta decât una liberală, validată de partide europene. Suntem la ani lumină de confortul, farmecul și calitatea serviciilor de care are nevoie un oraș de 1 mln de locuitori. Decizia CUB este de a participa în aceste alegeri cu o echipă eliberată de balastul nomenclaturii corupte, cu un Program cuprinzător de reforme și ajustări structurale, capabilă să atragă investiții străine și să adopte o atitudine responsabilă și profund europeană față de viitorul acestui oraș”, a spus Igor Munteanu.

La rândul său, Ion Bulgac a ținut să menționeze că are alături o echipă de oameni excepționali care nu pot fi găsiți în alte formațiuni politice, exponenți autentici ai intelectualității Republicii Moldova cu ajutorul cărora și-a propus să schimbe atitudinile, modelele și abordările care stau la baza modului în care este administrat Chișinăul astăzi.

„Candidatura mea NU este un experiment politic sau administrativ. Dimpotrivă. Este cea mai serioasă abordare a Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, în această perioadă CATASTROFALĂ pentru Chișinău și Republica Moldova”, a spus vicepreședintele CUB, Ion Bulgac.

Candidatul CUB s-a adresat tinerilor chemându-i să-și exercite dreptul constituțional pe data de 5 noiembrie și să primească recunoașterea care li se cuvinte de drept. „În Chișinău sunt astăzi peste 150 000 de tineri pentru care nimeni, nici un partid, niciodată, nu a făcut nimic altceva decât să-i trimită în Europa, la muncă. Și acolo au și rămas. CUB va schimba lucrurile. NOI, tinerii, NU PLECĂM, NOI LUPTĂM!”, a menționat Ion Bulgac.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...