Irina Vlah, ex-Bașcan al Găgăuziei, a lansat, zilele trecute, prima sa carte „Profesia mea e politica”. În cadrul unui interviu pentru TRIBUNA, ea a oferit o serie detalii despre carte, dar și a spus ce planuri are pentru următoarea perioadă. 

TRIBUNA: Ce v-a determinat să scrieți cartea „Profesia mea e politica”? 

Irina Vlah: Probabil, vă gândiți la piramida lui Maslow – treaptă superioară, vârful piramidei – adică nevoia de autorealizare. Nu! Eu totdeauna am fost sinceră în comunicarea cu partenerii mei politici, cu colegii din administrația publică, dar si cu cetățenii.

Această carte – autobiografică – nu este o culminație a orgoliului personal. Eu nu vreau ca găgăuzii să sădească bulbi de flori în numele Irinei Vlah. (Glumesc, desigur.)

Dimpotrivă, în această carte am evocat și momente de incertitudine, de slăbiciune. Eu am învățat să-mi fac drum în viață, inclusiv în cariera personală, prin muncă asiduă și mi-am asumat greșelile proprii. Pe ele m-am învățat. A trebuit să mă ridic și să-mi continui drumul, fără sa atrag atenție la sângerări.

Nicio femeie care a făcut politică în Moldova nu a riscat să povestească despre drumul pe care l-a parcurs, ajungând in instituții publice, pe scena politică. Pare-se, sunt prima femeie, care a deținut un mandat de înaltă demnitate publică, care a riscat să dezvăluie multe aspecte din viața personală. Și nu doar.

Am decis să le împărtășesc multe detalii din viața mea potențialilor mei cititori. Acestea sunt detalii din culisele celor două mandate ale mele de Bașcană a Găgăuziei, sunt confidențe de la întrevederi cu lideri mondiali. Am oferit detalii curioase despre vizita Președintelui Turciei, Recep Erdogan, în Găgăuzia. Circumstanțele în care a aterizat, la Comrat, elicopterul cu liderul turc la bord, cum bucățile de ardezie de pe acoperișul stadionului nostru mi-au compromis coafura și cum ne-am ales cu un nou stadion la Comrat. E o poveste reală și interesantă. În această autobiografie sunt redate emoțiile pe care le-am trăit savurând victorii și acceptând cu dureri ascunse înfrângerile.

Am vrut să transmit tuturor femeilor că totul este posibil și că totul este în puterea noastră.

Totodată, oponenților politici am vrut să le demonstrez că am formare, că am trecut prin toate purgatoriile pe care trebuie să le treacă un lider, în special, un lider politic.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM!

 T.: Dumneavoastră practic deschideți toate parantezele despre viața dvs. de până acum, lucru care nu l-a făcut niciun politician. Ce mai rămâne necunoscut despre Irina Vlah după publicarea acestei cărți?

I.V.: Orice om are ceva de ascuns. Nu pentru că ar avea frică. Dar pentru că – fie că ar avea grijă de cei apropiați, fie că e de părerea că trăirile și acțiunile proprii vin, uneori, în contradicție cu unele stereotipuri societale.

Un politician trebuie să aibă ceva de ascuns. Nu crime, nu conflicte cu morala, cu egoul personal. Nu am vrut să evoc trădarea unor colegi. Pentru că aș vrea ca autobiografia mea să fie model de autoinstruire și autodepășire, dar, în niciun caz, aidoma „legii lustrației” pentru unii colegi, cu care ne-am intersectat în circumstanțe nefavorabile.

Lacrimile nu sunt cea mai bună confidență a unui politician.

T.: Cine sunt oamenii care au marcat cel mai mult viața dvs. de până acum și la care vă referiți în carte?

I.V.: Eu am dedicat cartea mea tatălui meu, Feodor Vlah, care a plecat din lumea aceasta la o vârstă tânără. Trebuie să spun că lui îi datorez caracterul, perseverența, că el m-a învățat să țin piept cu demnitate oricăror provocări ale sorții. Eu cred că nu l-am decepționat…

Și în cartea mea am povestit despre susținerea de care m-am bucurat din partea unor personalități. Printre acestea – Nicolae Chiseev, fost magistrat la Curtea Constituțională. De asemenea, primul Bașcan al Autonomiei Găgăuze, Grigorii Tabunșcic. Am fost încurajată să fac primii pași in politică de către Eugenia Ostapciuc, ex-Presedintă a Parlamentului Republicii Moldova.

Și desigur, am simțit totdeauna susținerea sinceră pentru mine personal și pentru poporul găgăuz din partea Președintelui Turciei, Recep Erdogan, care m-a tratat ca pe o fiică.

Îmi amintesc, mărturisesc în cartea mea, prima mea întrevedere cu liderul turc. După ce am discutat una-alta, mă întreabă de ce nu vorbesc limba găgăuză? După această replică, mi-am consolidat cunoștințele mele de limba găgăuză, așa încât în cadrul ulterioarelor întrevederi am discutat în limba găgăuză, fără intervenția unui translator.

În cartea mea am povestit despre multe personalități care au contribuit la evoluția mea politică.

T.: Care evenimente din viața dvs. de până acum le considerați cele mai importante?

I.V.: Eu consider că nimic nu se poate compara cu trăirea sentimentului de mamă. Nașterea fiicei mele, Ana, cu care mă mândresc și mă bucur de orice succes al ei, a constituit cu adevărat un moment de relevanță în viața mea.

Dacă e să mă refer la viața politică, atunci decizia de a abandona PCRM a fost una bine gândită și care cu adevărat a însemnat nu doar o cotitură radicală în cariera politică, dar și o provocare: cine sunt eu, Irina Vlah, fără de un partid politic în spate? Prima victorie în alegerile pentru Bașcanul Găgăuziei a constituit și prima confirmare a oportunității deciziei mele de a face politică ca și candidat independent.

T.: În cartea dvs. vă referiți și la regretele pe care le aveți?

I.V.: Ele fac parte din viața mea. De asta nu puteau fi omise. Erorile, pe care le comitem, dar important e să nu le repetăm, ne fac mai rezistenți la orice provocări.

T.: Cine a fost primul cititor al cărții dvs., în afară cei implicați în procesul de creație (redactori, stilizatori, traducători)?

I.V.: Primul cititor al cărții mele a fost omul de afaceri Dmitrii Voloșin, pe care îl respect mult și cu care avem o relație frumoasă de prietenie și de respect reciproc de mai mulți ani. Dmitrii este persoana care niciodată nu mimează un adevăr, oricât de incomod ar fi acesta – îl spune. Pentru mine a fost importantă opinia sa. Da, am primit cuvinte de laudă, dar și unele critici, pe care le-am acceptat. Dar m-a flatat mesajul său, pe care chiar l-am plasat pe coperta de verso a cărții:

„Poveștile oamenilor puternici self-made impresionează. Mai ales atunci când ei schimbă lumea în care trăiesc fără să ceară ca această lume să le fie recunoscătoare. Și își execută misiunea în pofida criticii, lipsei de înțelegere, temerilor și durerii. Acești oameni fac planeta noastră să se rotească. Respect. Mulțumesc, Irina!”.

T.: Cine ați vrea neapărat să citească cartea dvs.?

I.V.: Cartea mea poate intriga mai multe publicuri. În primul rând, cred va prezenta interes celor din generația mea, care nu sunt indiferenți de tot ce se întâmplă în țară, de toate procesele politice. De asemenea, chiar dacă nu o vor citi din scoarță în scoarță, sunt sigură că o vor răsfoi politicienii, ale căror nume sunt evocate, începând cu Vladimir Voronin și terminând cu Maia Sandu.

Mi-aș dori să fie citită de fetele tinere, să le ajute să capete încredere în forțele proprii. Să știe că totul este posibil prin muncă și perseverență.

T.: Ce urmează?

I.V.: Urmează muncă, activități, proiecte noi, am încă multe să învăț, să fiu în armonie cu mine însumi și să adun suficient material pentru încă o carte autobiografică – așa cam peste 10 ani.

Actualmente, însă voi avea mai multe întâlniri cu cititorii mei în diferite localități din țară. Și, sunt în căutarea unui partener, care m-ar ajuta să editez lucrarea și în limba turcă.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM!