[ X ]
Important30 August 2023 15:34

Natalia Parasca: Lăsate fără finanțare, autoritățile locale vor fi nevoite să închidă grădinițele

„Zilele trecute, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat o altă inițiativă a PAS – trecerea grădinițelor în regim de autoguvernare. Cuvinte frumoase, așa cum ar putea părea, dacă nu intri în esența lor. Iar esența inițiativei PAS este de a finanța din buget instituțiile preșcolare în funcție de fiecare copil. Cu cât mai mulți copii merg la o anumită grădiniță – cu atât mai mulți bani va primi această grădiniță de la buget. Și invers” – a declarat Natalia Parasca, președinte interimar al Partidului „Renaștere”, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, în Chișinău, Bălți, centrele raionale mari, majoritatea grădinițelor – poate – nu vor simți diferența. Dar este deja evident că sute de grădinițe din orașele și satele mici nu vor supraviețui după formula nouă.

„Lăsate fără finanțare, autoritățile locale vor fi nevoite să închidă grădinițele. În condițiile în care sute de școli mici au fost deja închise în urma renumitei reforme a Maiei Sandu în sistemul educațional.

Am crescut într-un sat mic și știu despre ce vorbesc.

Fără grădiniță, fără școală, satul nu are viitor. Tinerii vor fugi din un astfel de sat, nimeni nu va dori să trăiască într-un astfel de loc”, a mai spus politiciana.

Natalia Parasca a amintit și că, recent, PAS a lansat cu mare fast programul „Satul European”. „Autoritățile promit, cu sprijinul partenerilor externi, să construiască drumuri și trotuare, apă și iluminat în satele noastre. Dar cine se va bucura de aceste beneficii în satele care au fost lăsate, după bunul plac al Maiei Sandu, mai întâi fără școli, apoi fără grădinițe, iar apoi fără tineri?”, a conchis ea.

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...