Istoria noastră e istoria unei provincii depărtate a puterilor mari

Istoria noastră e istoria unei provincii depărtate a puterilor mari. Au fost câteva perioade când am încercat să fim mai independenți, dar au fost prea scurte și nu au creat deprinderi de autoguvernare.

Puterile mari se schimbau unele pe altele și noi tot provincie de hotar rămâneam.

Am deprins să ne uităm cu smerenie și speranță, de jos în sus, la cei care decid soarta noastră.

Puterile mari ne desemnau conducători, care pentru a părea “buni” în ochii stăpânilor storceau din noi cât mai mult – să achite birul stăpânilor și să le rămână și lor ceva.

Nimeni nu era interesat să se ocupe de dezvoltarea noastră socială, intelectuală și economică.

Puterile mari ne aduceau orânduirile lor administrative și sociale, și noi am deprins să ne adaptăm.

Am deprins să ne cerem voie, ascultător să primim refuzul și să ne bucurăm când ni se permite ceva.

Rareori ni se cerea să gândim – în schimb permanent ni se cerea ascultare și executare. Așa am deprins alții să gândească și să decidă pentru noi.

Puterile mari ne-au format elitele.

Elitele noastre au deprins să stea plecate și ne-au învățat și pe noi: “capul plecat, sabia nu-l taie”.

Fiind umilite la curțile mari, elitele noastre au deprins să își descarce pe noi amarul – ne umilesc, scuipă pe părerea și așteptările noastre, ne asupresc.

Elitele se mănâncă între ele și ne-au învățat și pe noi să ne mâncam unii pe alții. Ușor ne atacăm și ne insultăm. Rar ne respectăm și ne ajutăm. Fără rezerve ne amăgim și ne furăm.

Spiritul iobag a prins rădăcini adânci în cultura noastră socială.

E greu de imaginat ca la americani, la ruși, la turci, la britanici și la francezi să se nască un proverb precum: “capul plecat, sabia nu-l taie”.

Ei au deprins să fie puternici și să învingă. Au deprins să fie cei care conduc alte popoare, și nu cei conduși de alte capitale. Ei au deprins să vorbească de sus în jos.

E greu de imaginat cum elitele americane, ruse sau turce merg în alte capitale după învoire.

Ei sunt isteți, îndrăzneți și curajoși, și permanent încearcă să își proiecteze voința în alte capitale.

Noi, însă, continuăm să fim provincie, chiar dacă uneori credem că suntem independenți.

Nu ne formulăm obiective și planuri – așteptăm să ni se transmită.

Continuăm să ne uităm cu smerenie și speranță, de jos în sus, la reprezentanții SUA, ai Germaniei, Turciei, Rusiei, Franței – lista e lungă. Îi recunoaștem mai puternici decât autoritățile noastre, și credem în ei mai mult decât în șefii Moldovei.

Puterile mari se simt în Moldova mai confortabil și mai sigur decât moldovenii.

Și-au creat în Moldova sute de organizații, care le întrețin bine. Moldovenii angajați în acele organizații vorbesc și fac ce li se cere, și loialitatea lor față Moldova și ceilalți moldoveni e secundară. Ce le dă lor Moldova?

Puterile mari pot aduce pe cine vor în birourile Președinției, Parlamentului și Guvernului din Chișinău; și pot da jos din birou pe oricine nu le place.

Instituțiile media loiale lor, domină atmosfera din Moldova. Zecile de “instituții de cercetări și strategii și reforme” angajează o armată din sute, poate mii, de guri gata să atace ori să laude pe oricine se cere.

Suntem iobagii secolului XXI. Bine îmbrăcați, bine alimentați, unii chiar bine instruiți – dar iobagi.

Deprinderea de a ne mânca unii pe alții, ajută guvernatorii noștri externi.

E compromisă idea că între noi poate fi cineva suficient de pregătit să ne conducă, fără să primească “mandatul” măcar uneia dintre puterile mari.

Un moldovean fără “mandat” dinafară, oricât de competent și înțelept, nu poate fi autoritate.

Din obediență excesivă față de puterile mari “mușcăm” și subiectul unirii cu România. În înțelegerea noastră Bucureștiul nu e o putere mare.

Suntem pregătiți să ne unim cu Moscova sau cu Washington, la o nevoie cu Berlin sau Ankara – de acolo suntem gata să acceptăm ordine și indicații, blagosloviri și refuzuri.

Pentru că încă nu am învățat să gândim, nu înțelegem că unirea cu Bucureștiul nu e despre demonstrarea loialității față de o putere mare. E despre cum devenim noi un popor mai puternic. Împreună vom fi un pic mai puternici, mai autonomi și mai independenți. Vom decide mai multe singuri, dacă ne va duce capul.

Dar până ce nu ne prea duce.

Vitalie Dragancea, expert în comunicare