Dumitru Diacov, fost Președinte al Parlamentului, cu experiență politică de aproximativ trei decenii, consideră că în Republica Moldova nu ar putea fi semnat un pact precum cel de la Snagov – despre care se tot discută în ultima vreme în spațiul public, informează TRIBUNA.
„Multi au început să vorbească despre tratatul de la Snagov ca un semn de europenitate a partidului și amplificarea mesajului proeuropean al tarii… Dar puțini știu că importanța și semnificația tratatului de la Snagov este ca el a fost semnat de TOATE partidele politice din România ceea ce a subliniat faptul ca toată populația sprijină acest deziderat”, a declarat el.
Politicianul a remarcat că, „la noi e clar de pe acum că avem cel puțin 3-4 partide, și unele parlamentare, care nu vor semna nici un fel de tratat”.
„Și își vor face și PR pe seama unui posibil eveniment. Și atunci care va fi mesajul tarii transmis Uniunii Europene și comunității internaționale?”, a conchis Dumitru Diacov.
URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM!







