[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important19 Martie 2023 14:00

Omul săptămânii: Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova 

Omul acestei săptămâni este șeful statului, Maia Sandu, care, într-un discurs în Parlament, a vorbit despre prioritățile și aspirațiile țării noastre pentru următorii ani, subliniind că „Proiectul de țară Moldova europeană 2030 se va baza pe 4 piloni prioritari – 1. pace în țară și securitatea cetățenilor, 2. dezvoltarea economică și deschiderea locurilor de muncă, 3. modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea calității vieții în localitățile din Moldova, 4. o justiție care să facă dreptate”, informează TRIBUNA. 

„În 2030 Republica Moldova trebuie să fie țară membră a Uniunii Europene. Acum este șansa noastră reală de a deveni membru cu drepturi depline a familiei europene. Avem susținerea statelor UE. Moldovenii au ales calea europeană, dar cât de repede vom ajunge acolo depinde de noi toți” – a menționat Președintele.

Potrivit spuselor sale, poate transformările pe care urmează să le facem cu multă sudoare sunt nu doar pentru a garanta intrarea noastră în Uniunea Europeană. Ele trebuie făcute pentru a îmbunătăți viața cetățenilor.

„Viitorul nostru nu poate fi construit de un partid sau de un președinte. El poate fi construit doar dacă, cot la cot, lucrăm toți împreună. Oricât de greu ar fi. Când simțim că ne este prea greu, să ținem minte că muncim ca să trecem peste aceste greutăți pentru ca să le fie mai ușor copiilor noștri. Vin cu apel către fiecare cetățean să ne îndeplinim rolul, acolo unde suntem, în crearea viitorului european al țării noastre” – a menționat oficialul.

Maia Sandu a mai spus că „anul 2023 va fi despre o Moldovă care se ridică și devine puternică. Despre cetățenii noștri care se unesc și muncesc pentru a aduce Uniunea Europeană acasă”.

„Să ne aducem aminte că avem un neam demn și să credem că puterea de a ne ridica se află în noi înșine. Eu cred în Moldova. Vreau și voi să credeți în Moldova. Moldova europeană este unica noastră cale. Noi suntem generația care va aduce Moldova în Uniunea Europeană și o vom face până în 2030”, a conchis Președintele.

Totodată, Maia Sandu a cerut crearea Curții Anticorupție.

„Solicit Parlamentului și Guvernului să creeze Curtea Anticorupție, o instanță specializată care să investigheze cazurile de corupție mare și corupție în sistemul justiției. Nu mai avem timp să lăsăm corupții din sistem să amâne la nesfârșit propria curățare. Doar atunci când legea va fi în capul mesei, iar fiecare își va face treaba la locul lui vom reuși să corectăm răul făcut țării noastre”, a subliniat ea. 

În această săptămână, șeful statului a mai avut întrevederi de lucru, dar și a anunțat despre convocarea Consiliului Suprem de Securitate în contextul situației excepționale din justiție.

TRIBUNA precizează: Maia Sandu s-a născut la 24 mai 1972. A absolvit facultatea Management a Academiei de Studii Economice, a făcut masteratul în relaţii internaţionale la Academia de Administrare Publică şi masteratul în administraţie publică la Harvard Kennedy School of Government. A ocupat următoarele funcţii: 1994 – 1998 – Consultant, şef adjunct de direcţie, Ministerul Economiei al Republicii Moldova; 1998 – 2005 – Economist, Oficiul Băncii Mondiale din Chişinău; 2005 – 2006 – Director al Direcţiei generale politici macroeconomice şi programe de dezvoltare din cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova; 2007   – Coordonator de program, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Moldova; 2007 – 2009 – Consultant pe reforma administraţiei publice centrale în cadrul Guvernului Republicii Moldova; 2010 – 2012 – Consilier al Directorului Executiv al Băncii Mondiale, Washington DC, SUA. În 2012, a devenit ministru al Educaţiei, funcţie pe care a exercitat-o în Guvernele Filat-II, Leancă şi Gaburici pînă în iulie 2015. La finele lui 2015, împreună cu un grup de susţinători, a lansat iniţiativa de constituire a Partidului „Acţiune şi Solidaritate”. În mai 2016 a avut loc Congresul de constituire a acestui partid, ea devenind președinte. La alegerile din 30 octombrie 2016 a participat în calitate de candidat al forţelor proeuropene la funcţia de Preşedinte al RM. A trecut în turul doi, unde a fost învinsă de Igor Dodon. La alegerile din data de 24 februarie 2019 a obţinut un mandat de deputat în Parlament, iar pe data de 8 iunie 2019 a devenit Prim-ministru al Republicii Moldova, funcție deținută până la data de 14 noiembrie 2019. La 10 decembrie 2020 a renunțat la funcția de șef al PAS Din 24 decembrie 2020 și-a început activitatea în calitate de Președinte al Republicii Moldova, după ce a câștigat alegerile prezidențiale.

Sondaj

  • Care eveniment credeți că va marca anul 2023?

    View Results

    Loading ... Loading ...