[ X ]
Important5 Martie 2023 12:00

(ACUM 1 AN) Declarația Partidului Schimbării

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 5 martie 2022.

Acțiunea PUN

Membrii Partidului Unității Naționale (PUN) a depus flori și lumânări în memoria celor care au căzut apărând Ucraina și civilizația europeană.

Întrevederea online a PVE

Conducerea Partidului Verde Ecologist (PVE) a avut o întrevedere online cu reprezentanți ai conducerii Partidului Verde din Marea Britanie.

12 milioane de lei pentru gestionarea crizei

Comisia pentru Situații Excepționale, în ședință, a decis că, Cancelaria de Stat, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și autoritățile locale vor primi 12 milioane lei pentru gestionarea crizei. Fondurile au fost acumulate până la data de 4 martie 2022 în contul de donații deschis de către Ministerul Finanțelor.

Declarația Partidului Schimbării

Partidul Schimbării, într-o declarație, și-a exprimat susținerea pentru semnarea cererii cu privire la inițierea procedurilor de integrare europeană a Republicii Moldova.

Niels Annen, în Republica Moldova

Măsurile de susținere pe care Germania ar putea să le acorde Republicii Moldova în contextul războiului din Ucraina și a fluxului de refugiați au fost discutate în cadrul întrevederii Prim-ministrului Natalia Gavrilița cu Secretarul parlamentar de stat de la Ministerul Federal al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Niels Annen.

Sursa: Almanah Politic 2022  

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...