[ X ]
[ X ]
[ X ]
Editorial28 Februarie 2023 07:30

Despre importanța prioritizării

Am citit undeva că mai multe secole englezii au folosit termenul „prioritate” exclusiv la singular.

Ei considerau că poate exista numai o sarcină prioritară, și anume pe acea sarcina trebuia să fie concentrată toată energia și resursele disponibile.

Probabil atunci așa o abordare era rațională pentru că atât orizontul oportunităților, cât și orizontul necesităților erau mai înguste.

Azi orizontul mult mai larg al oportunităților a determinat lărgirea orizontului necesităților și, în aceste condiții, e foarte dificil de operat cu o singură prioritate.

Dar nici azi nu are sens să setăm multe priorități și numărul priorităților trebuie rațional calibrat la resursele disponibile.

În tumultul de azi, prioritizarea e o sarcină mai complicată, dar e și mai importantă. Prioritizarea are menirea să ne ajute să consumăm eficient resursele și timpul; să aducem mai multă predictibilitate în incertitudinea prezentului; să ne creăm așteptări raționale și să prevenim așteptările false și decepțiile.

Cu greu îmi amintesc o ședință de serviciu sau o discuție privată, în ultimul an, în cadrul căreia să nu fi apărut subiectul plecării din țară.

Mulți oameni au plecat, și foarte mulți sunt în pregătire de plecare.

Oamenii de afaceri susțin că pierd cei mai buni și energici oameni, în instruirea cariera au investit bani și timp. Iar când publică anunțuri de angajare au foarte puține aplicări, care vin din partea persoanelor fie neinstruite, fie vârstnice.

Moldova sărăcește rapid. Și nu e cazul sărăciei materiale și financiare – e o sărăcie mult mai periculoasă – sărăcie de oameni.

Fără emoții și absolut pragmatic – oamenii sunt principala resursă a oricărei țări. Oamenii crează și construiesc, oamenii dezvoltă și consumă.

Energia, inspirația, educația și talentele locuitorilor oricărei țări sunt vehiculul dezvoltării durabile.

Și invers, deficitul de oameni care generează idei, inițiază și realizează proiecte, care produc și consumă – este cea mai mare amenințare pentru viitorul țării.

Moldova confruntă probleme mari, și pentru rezolvarea acestor probleme Moldova are nevoie de oameni energici și responsabili, bine instruiți și talentați. Oameni care își pot asuma sarcini mari.

Cred că nu greșesc dacă susțin că Moldova nu-și mai poate permite luxul să piardă oameni.

Stoparea exodului, probabil, trebuie să devină Prioritatea Moldovei pentru următorii ani.

Confruntăm un fenomen social determinat de un sentiment profund de pesimism, și de o decepție acumulată de-a lungul mai multor ani.

E nevoie de concentrat toate resursele interne și ale partenerilor pe rezolvarea acestei probleme prioritare și trebuie să ne pregătim că eforturile vor dura ani. Așa cum a durat ani crearea problemei.

Trebuie să creăm oportunități pentru tineri. Locuri de muncă cu perspective de creștere personală. Să extindem zonele economice libere. Să subvenționăm crearea locurilor de muncă, inclusiv cu planuri multianuale. Să subvenționăm locurile de muncă în cadrul întreprinderilor producătoare existente deja. Să nu pornim de la neîncredere față de cei care intră în afaceri, dimpotrivă – să credem în ei și sa le arătăm că Moldova e cel mai bun partener. Să renunțăm la creșteri de taxe.

Trebuiesc luate în calcul toate acțiunile, care pot deveni atracție pentru investitori și antreprenori. Tot ce poate contribui la convingerea tinerilor să rămână în Moldova – să muncească aici, să construiască aici case și familii, să creeze și să își aplice talentele aici, și evident să achite taxe aici.

Moldova trebuie să facă ceva ieșit din comun, care să o scoată în evidență ca zonă investițională prietenoasă și convenabilă.

Vadim Ceban

 

Notă: Opinia autorului nu neapărat coincide cu opinia redacției.

Sondaj

  • Care eveniment credeți că va marca anul 2023?

    View Results

    Loading ... Loading ...