[ X ]
Important19 Decembrie 2022 13:59

Valeriu Pașa, despre decizia CSE: PAS își „arată dinții” într-un mod parcă laș. Dacă ai decis să dai la bot - dai și îți asumi! 

„Decizia CSE este în primul rând o notă dată așa zisei reforme a justiției! Aceasta livrează mult mai puțin rezultatele scontate”. Declarația a fost făcută de expertul comunității Watchdog Moldova, în contextul deciziei de suspendare a licențelor pentru 6 posturi TV, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, „încrederea naivă că se vor găsit suficienți oameni onești în sistemul judecătoresc și printre procurori pentru a schimba lucrurile și-a dovedit incapacitatea chiar în momentul de maximă necesitate – când trebuiau să fie pornite mecanismele de autoapărare interesului de stat. Cu un consiliu al concurenței capabil să își execute misiunea, constatarea nelegalității contractelor de retransmisie a conținuturilor din Rusia ar fi venit demult. Or, nu poți plăti 100 mii euro pe an și din contul acestui contract să deții cote impunătoare pe piața de publicitate. Dacă în țara asta ar fi existat un Fisc care își simte misiunea, dosarele de evaziune fiscală ar fi curs gârlă. Însă aceste instituții vor explica că ”asta încă trebuie dovedit” și vor arăta cu degetul spre procurori, iar procurorii vor spune că sunt prea exigenți judecătorii și că e ”foarte greu de demonstrat”. Cerc vicios închis!”.

„Motivația scrisă oferită de CSE în acea decizie este de-a dreptul incoerentă! Se vede că e scrisă în grabă. Presupun că motivul real din spatele deciziei este că PAS s-a săturat să fie ridiculizat și să se prezinte drept o guvernare slabă de care își pot șterge picioarele toți bandiții, acoperiți de complicitatea justiției moldovenești. Dar nu pot să accept că PAS își ”arată dinții” într-un mod parcă laș. Dacă ai decis să dai la bot – dai și îți asumi! Nu umbli cu explicații de parcă ți-i rușine de ce faci. Sinceritatea ar fi ajutat foarte mult acestei guvernări!”, a mai spus el într-o postare pe Facebook.

Adresându-se celor de la guvernare, expertul a menționat: „Ieșiți și spuneți „Instituțiile de drept au prăvălit misiunea să oprească banii negri în presă și să prevină acțiunile subversive la adresa securității, reforma justiției merge mult mai lent decât era cazul, cei puțini care vor să aducă rezultate reale în munca procuraturii nu cu cine. Procuratura este plină de sabotori și este atât de impotentă încât nu poate să apere măcar propriu procuror general. Din aceste motive, suntem nevoiți să substituim inacțiunea instituțiilor de drept cu voința politică. Avem votul cetățenilor și dăm în baza lui o lege.” Anume așa – o lege, nu o decizie CSE”.

Valeriu Pașa a accentuat că „avem o problemă mare de securitate, justiția nu acționează sau chiar este de partea inamicului, fapt pentru care politicul trebuie să își asume decizii mult prea dure, nefirești într-un stat de drept. Pentru a nu supune dubiilor legitimitatea acestor decizii, politicul ar fi bine să explice de ce este nevoit să o facă, să recunoască starea de fapt în justiție, dar și incapacitatea altor instituții relevante”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...