Radu Marian, fruntaș al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), afirmă că, încă de când PAS a preluat puterea, ei au zis că obiectivul strategic este ca Moldova să devină parte a UE și parte a lumii libere, iar decizia de a suspenda licența pentru canele Primul în Moldova, RTR Moldova, Accent TV, NTV Moldova, TV6 și Orhei TV este un pas firesc în această direcție. De asemenea, el a anunțat că mai urmează decizii „dure”, informează TRIBUNA.
Politicianul a spus că trebuie să construim unui zid între țara noastră și dictatura și dezinformarea promovată de Kremlin, pentru că această dezinformare pune în pericol parcursul nostru european. În context, a amintit că și UE a adoptat recent o decizie care interzice canalele TV afiliate Kremlinului.
„În același timp, este cel puțin ridicol că cei care acum strigă în gura mare despre încălcarea „libertății de exprimare” nu au nicio problemă cu jurnaliștii de opoziție ruși uciși de-a lungul timpului, cu invadarea unei țări independente, sau cu arestarea protestatarilor din toată Rusia care pur și simplu ies în stradă ținând în mână o foaie albă. Propagandiștii pro-Kremlin de la noi, nu zic nimic despre asta, iar de multe ori justifică astfel de acțiuni barbare. A tăcea despre faptele oribile din Ucraina nu este „libertate de exprimare”. Aceasta este parte a dezinformării.
Acești propagandiști mai au încă tupeul să o atace în mod brutal și pe colega noastră Natalia Davidovici, deputat PAS, pentru poziția ei civică împotriva invaziei Rusiei și împotriva dezinformării. Condamnăm cu fermitate aceste atacuri, care au un vădit rol de intimidare. Natalia este o persoană decentă, onestă, iubitoare de libertate.
Vreau să aduc aminte că avem în continuare circa 30% din moldoveni care susțin invazia Rusiei în țara vecină, iar asta înseamnă că lupta cu propaganda nu s-a încheiat”, a subliniat deputatul.
Totodată, Radu Marian a remarcat: „Mai este mult de lucru. Ultima decizie a CSE e doar unul din măsurile dure care vor fi luate în viitorul apropiat.”







