[ X ]
Important13 Decembrie 2022 06:00

Șeful „Moldovagaz”, despre tariful la gaz în următoarea perioadă. Sunt posibile reduceri sau... majorări?!

Vadim Ceban, președintele Consiliului de administrație al „Moldovagaz”, afirmă că nu există premise pentru reducerea tarifului la gaz pentru consumatorii finali. Mai mult, nu sunt excluse și creșteri ale tarifului care la moment e 29,27 lei per metru cub, informează TRIBUNA.

„Tariful de acum este unul corect – conform legii și metodologiei, dar sigur că toți consumatorii doresc un tarif mai mic. Să nu uităm că în trimestrul doi și trei și chiar în septembrie prețul de achiziție a fost de 1800 de USD pentru mia de metri cubi, plus tarifele nu au fost ajustate la timp, astfel că avem acum acest tarif mare care acoperă deficitul din alte perioade. Trebuie să recuperăm deficitul tarifar”, a declarat el în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Fiind întrebat dacă în ianuarie tariful la gaz ar putea ajunge la 35 de lei – așa cum se zvonește în spațiul public, Vadim Ceban a spus că nu poate să facă prognoze pe moment, însă este clar că de ajustări în vederea reducerii tarifului la moment nu poate fi vorba.

„Posibil să fie și majorări”, a precizat șeful „Moldovagaz”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...