[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Comentarii15 Noiembrie 2022 10:31

Victor Nichituș: Există indicii că „Agenda comună” ar fi fost creată la inițiativa unor persoane apropiate actualei puteri

Comentatorul politic Victor Nichituș afirmă că există indicii că Platforma „Agenda comună” ar fi fost creată la inițiativa unor persoane apropiate actualei puteri, or, sugestia dată poate fi demontată doar de acțiunile viitoare ale partidelor componente, informează TRIBUNA. 

„Existenţa opoziţiei politice este una dintre cele mai importante caracteristici a unui regim politic democratic, acțiunile opoziției, parlamentare sau ne-parlamentare, care se înscriu în limita legislației, fac parte componenetă a democrației și competitivității unui proces politic. Așa spun teoreticienii. Că de opoziție, e nevoie.

La data de 11 octombrie curent, mai multe formațiuni politice ne-parlamentare și un partid parlamentar, Partidul Socialiștilor, au creat platforma „Agenda comună”. Potrivit unei note emise presei moldovenești de Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, această platformă ar reprezenta o „fabrică de idei politice și proiecte comune, de la inițiative legislative, la acțiuni comune de protest ori discuții la nivel național”. Făcând referire la această platformă politică, imediat după apariție, șeful legislativului moldovean, Igor Grosu, a declarat, că nu crede în intențiile pozitive ale acestei platforme și a catalogat cele șapte partide de opoziție care fac parte din ea, drept „conserve ale FSB-ului”. „Observ un nou fenomen pe glia politică a Republicii Moldova, o convertire a coloanei a cincea în pro-europeni, eu așa observ, o boire. Și Ceban s-a făcut pro-european, și Tkaciuk iar pro-european. Un fel de conserve ale FSB-ului, boite în pro-euroepeni”, a declarat Igor Grosu. Nu comentez, în nici un fel, afirmația făcută de președintele legislativului moldovean. Domnia sa are imunitate, eu nu”, a menționat el într-o postare pe Facebook.

Jurnalistul a precizat că nu a criticat și nici nu a lăudat activitatea acestei platforme politice.

„Observ acum, că platforma „Agenda comună” este mai degrabă un club de discuții politice care a avut, până în prezent, ca acțiune finală înaintarea unor proteste scrise partenerilor de dezvoltare ai statului moldovean. Parteneri de dezvoltare care cunosc, în detaliu, realitățile basarabene, dar preferă să nu privească către ele, acceptând, momentan, narațiunile optimiste ale puterii.

Constat apariția unei distanțări interne, între proiectele comune anunțate de „Agenda comună” și acțiunile, mai degrabă de concurență politică, ale unor partide care fac parte componentă a acestei platformei care se vrea generatoare de idei. Astfel, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, a anunțat că va participa la alegerile locale care vor avea loc în 2023, iar Anatol Usatîi va fi cel care va candida la funcția de primar al municipiului Chișinău. Actualul primar al capitalei moldovene, Ion Ceban, reprezentant al Mișcării Alternativa Națională, (în proces de constituire), nu a comentat anunțul făcut de colegul său de platformă, Ion Chicu.

Observ și existența unui decalaj între ideile discutate în cadrul acestei platforme și agenda de interese a cetățenilor. În timp ce în spațiul public moldovean se discută despre impactul Telegram Gate asupra concursului pentru funcția de șef al Procuraturii Anticorupție ori despre ședința nocturnă a PAS desfășurată în instituția prezidențială, genericulul discuțiilor purtate la data de 14 noiembrie în cadrul platformei „Agenda comună” a fost despre alegerile libere și noul cod electoral din Republica Moldova. Doar primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, și-a sincronizat discursul la agenda zilei și a îndemnat-o pe Veronica Dragalin să-și dea demisia din funcție și să participe la un nou concurs.

Sunt de acord însă, că cele trei partide parlamentare aflate în opoziție, ar trebui să treacă peste vizibilele animozități pentru a impune pe agenda publică acțiuni de solidaritate civică în fața tentativei PAS de a aproba un nou Cod Electoral”, a mai notat el, adăugând: „Acest context, al defazărilor, interne ori externe, care au apărut în sânul acestei paltforme de comunicare politică, trimit la gândul că ar fi posibilă existența unei doze de veridicitate în sugestiile apărute în Telegram Gate care spun că „Agenda comună” ar fi fost creată la inițiativa unor persoane apropiate actualei puteri. Sugestia poate fi demontată doar de acțiunile viitoare ale partidelor componente”.

Potrivit lui Victor Nichituș, cu excepția Mișcării Alternativa Națională, care se află în proces de constituire, partidele ne-parlamentare prezente în această platformă, fac, până la proba contrarie, opoziție de catifea.

„Teoreticienii afirmă că proba de foc, prin care trece orice partid aflat în opoziție, ține de capacitatea acestuia de a organiza acțiuni de protest. Trecerea de la discuțiile de club la organizarea și mobilizarea simpatizanților pentru participarea la acțiuni pașnice de protest se aplică și în cazul particular al partidelor ne-parlamentare care fac parte din „Agenda comună”. Abia după trecerea prin acest examen nescris, vom putea avea siguranța că aceste formațiuni politice au depășit statutul pe care îl dețin în prezent”, a conchis el.

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...