Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), ieri, în Parlament, a înaintat moțiune de cenzură asupra activității Guvernului. În acest sens, Vasile Bolea, fruntaș al fracțiunii, a declarat că Guvernul Gavrilița în loc să întreprindă acțiuni de atenuare a crizelor se preocupă doar de interesele clanului politic – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), informează TRIBUNA.
„Sunt promovate reforme dubioase, sunt distruse domenii întregi de funcționare a statului, sunt instituite mai multe scheme de corupție și protecționism decât în perioada statului capturat”, a menționat el.
Potrivit deputatului, „dacă acest guvern nu va fi demis, dacă nu vom construi o Țară pentru toți moldovenii, vom deveni un stat din care toți oamenii vor pleca”.
„Din păcate, doamna Natalia Gavrilița și cei din majoritatea parlamentară, care o susțin, au arătat unei țări întregi că interesele partinice și de grup sunt mai presus decât interesele țării”, a mai spus Vasile Bolea.
Socialistul a remarcat că, cumetrismul de la guvernare trebuie să înceteze.
„Unica posibilitate de a termina cu această guvernare a cumetrilor și verișoarelor este de a demite acest Guvern incompetent” – a declarat parlamentarul.







