”Aderarea la Uniunea Europeană nu este opera unui singur partid, ci a întregii societăți, este opera tuturor grupurilor politice economice și sociale care se simt atașate la proiectul european” – a declarat Igor Munteanu, fost Ambasador al Republicii Moldova în SUA și expert asociat IDIS “Viitorul”, informează TRIBUNA cu referire la Comitetul pentru Unitate și Bunăstare.
Igor Munteanu a mai spus că, obiectivul propus, cel de aderare, este prea important pentru Republica Moldova ca să eșueze.
Totodată, expertul anticorupție Cristina Ciubotaru, avocat, a spus că Planul de acțiuni anunțat de autorități după Avizul Comisiei Europene privind cererea de aderare la UE cuprinde multe acțiuni care au fost deja realizate, iar unele dintre ele nici măcar nu sunt acțiuni propriu-zise, ci rezultate.
Victor Juc, directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, a menționat: “Situația geopolitică a Republicii Moldova este total defavorabilă. În cei 31 de ani de independență nu s-a acordat suficientă atenție securității și apărării, iar politica statului în acest sens trebuie să se modifice.”
E de menționat că, declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței „Politica externă și de securitate a Republicii Moldova în contextul dezideratului de integrare europeană” – organizată de IDIS “Viitorul”, Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a USM, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice și Centrul de Studii de Securitate și Managementul Crizelor, marți 23 august la Chișinău.







