[ X ]
Important20 August 2022 10:59

Declarație: Cu regret, politicienii în ultimii 30 de ani în lupta lor pentru putere au dispersat electoratul până la ură

Cu regret, politicienii în ultimii 30 de ani în lupta lor pentru putere au dispersat electoratul până la ură. Declarația a fost făcută de Ivan Diacov, fostul șef al Procuraturii municipale Chișinău, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, cinismul și aroganța politicienilor din vârful piramidei puterii se transmite cu viteza luminii către o parte a electoratului, a (învingătorilor), care, cel puțin în vis pretind, că ei sunt poporul, care conduce țara. O putere invizibilă, în foarte scurt timp, cultivă acestei părți a electoratului (ca și aleșilor lor) sentimentul de măreție, de intoleranță față de părerea celor “învinși”. Cinismul și aroganța unora se resimte la prima încercate de a intra în dialog cu ei.

„Este arhi știut, că cea mai mare problemă a R.Moldova este nihilismul juridic al populației la general, politizarea excesivă a justiției, predominarea abuzului și corupției în justiție, concreșterea unor reprezentanți ai justiției cu lumea criminală și cu unii reprezentanți corupți din eșaloanele puterii, care jefuiesc acest popor, adus de ei sub limita sărăciei.

În calitatea mea de veteran al procuraturii, cu o prestație impecabilă în serviciu pe parcursul celor 35 ani de serviciu, de mai multe ori am încercat să-mi propun serviciile de consultanță pentru cei ce ne conduc. Adevărul crud este, că cei din vârful puterii sunt extrem de intoleranți față de “cei deștepți”, nu suportă “observații” și “lecții” la adresa lor, crezându-se purtători ai dreptății în ultimă instanță. De aceea, „neavând ce face”, îmi permit (acolo unde simt că se greșește) să fac observații, să lămuresc lucrurile, după cum sunt reglementate de legislația în vigoare sau în conformitate cu bunul simț. Preponderent critic acțiunile foștilor colegi, ale actualilor procurori,dar și ale altor demnitari de stat, ale deputaților, menirea cărora este adoptarea legilor”, a mai spus el într-un comentariu pe Facebook, adăugând: „Ca regulă, cei criticați reacționează negativ sau ignorează aceste critici.”

Ivan Diacov a concluzionat: „Regretabil este că unii „alegători” sau membri de partid, dar mai des un grup foarte impunător de “troli” reacționează foarte agresiv, cu insulte la persoană.”

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...