[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important12 August 2022 07:00

Alexandru Slusari: Îndemnul meu către Guvern este să nu piardă timpul cu fumigene

Alexandru Slusari, fost vicepreședinte al Parlamentului, director executiv al Asociației Forța Fermierilor, a spus că a rămas uimit de reacția autorităților la interdicția Federației Ruse pentru importul producției vegetale din partea dreaptă a Nistrului și speră că în foarte scurt timp vom vedea abordare mai serioasă și mai responsabilă, informează TRIBUNA.

„S-a cerut de la ANSA să intensifice controalele și să mai facă nu știu ce cu certificarea exportului. Se propune întâlnirea cu Ambasadorul Rusiei. Cu valuri în lighean încercați să rezolvați problema foarte gravă pentru ramura horticolă? De ce vă faceți că plouă, mai ales că în țara e secetă?”, a menționat el.

Politicianul a mai declarat că, ceva timp în urmă noi am văzut anumite acțiuni de prietenie foarte strănsă dintre Rusia și Iranul. „Pentru cei care nu cunosc, vă informez că Iran este principalul concurent al Moldovei pe piața fructelor din Federația Rusă. Cred că concluzii în continuare poate trage fiecare de sinestătător. Pentru 13 cazuri de infectări, depistate în timp de 8 luni, este introdusă embargou de import pentru 31 de regiuni ale Moldovei! Ce nu e clar cu această decizie, în care nu există nici măcar aparențe de logică?”, a comunicat fostul vicepreședinte al Parlamentului.

Alexandru Slusari a spus că îndemnul său pentru Guvern este să nu piardă timpul cu fumigene și urgent să recurgă împreună cu asociațiile fermierilor la salvarea sectorului horticol, dat fiind faptul că 90% din măr și peste 60% din prună și struguri moldovenești au fost exportate în Rusia și foarte curând să începe recoltarea masivă.

„Draftul planului de susținere a agricultorilor afectați există. La prima etapă este imperios necesar de soluționat problemele amânării plăților scadente fără calcularea penalităților și acordarea unor facilități fiscale. În paralel rezolvați odată întrebarea cu Acordul de liber schimb cu Egipt. Este rușinos și inexplicabil că se vorbește despre subiectul respectiv mai mult de 10 ani și agricultorii tot așteaptă. În continuare este necesar de adresat către partenerii externi în vederea identificării unor resurse financiare pentru compensarea parțială a pierderilor agricultorilor afectați. Sarcina minimală și de scurtă durată ar fi supraviețuirea pomicultorilor și viticultorilor în sezonul curent și păstrarea locurilor de muncă!”, a mai spus el, adăugând: „dar mă doare deja limba să repet că fără declararea stării de urgență în agricultură acest plan de susținere a fermierilor afectați nu poate fi realizat!”.

Potrivit spuselor sale, mergem contracronometru. „Guvernul trebuie să acționeze foarte rapid, ferm și eficient în interesele producătorilor agricoli din sate, care asigură peste 35 procente de locuri de muncă în țara. În caz contrar consecințele social-economice și politice pot fi dezastruoase în contextul situației actuale în Moldova!”, a conchis Alexandru Slusari.

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...