Declarațiile lui Țveatcov despre „federalizare” trebuie condamnate și analizate în privința conformității cu fișa lui de post de la Biroul pentru Reintegrare. Or, deși „federalizarea” pentru unii (inclusiv pentru socialiști) reprezintă o soluție optimă, aceasta contravine Constituției Moldovei și reprezintă o amenințare la adresa suveranității țării. Prin urmare, asemenea afirmații din partea unui funcționar public sunt grave și trebuie penalizate conform legii. Declarațiile au fost făcute de analistul politic Dionis Cenușa, informează TRIBUNA.
Totodată – a remarcat expertul – declarațiile Speakerului Grosu (în trecut membru al Amnesty International Moldova) cu privire la declarațiile lui Țveatcov trebuie să nu fie convertite într-o campanie de discriminare pe criteriu de etnie.
„Declarațiile de tip „mancurt” cu care Grosu se adresează la Țveatcov, cu aluzii că acesta ar trebui să fie trimis la Moscova, incită la ură și sunt contrare legislației naționale în domeniul nediscriminării”, a subliniat el într-o postare pe Facebook.
Dionis Cenușa a precizat că a scris „acest lucru, având în vedere că situația în țară poate fi ușor detonată, dacă Grosu și alții ca dânsul se vor agăța de etnie când vor organiza cruciade politicieni”. „Vorbim despre securitatea națională a țării și primele persoane în stat trebuie să folosească un discurs adecvat”, a adăugat politologul.
În context, analistul politic a menționat că „relația autorităților centrale față de minorități, fie că sunt ruși sau găgăuzi, contează în procesul de avansare pe calea pașilor necesari pentru accedere la UE”.







