[ X ]
Important27 Iulie 2022 17:31

Congresul V ordinar al Camerei de Comerţ şi Industrie. A fost aleasă conducerea!

Astăzi, la Chişinău s-a desfăşurat Congresul V ordinar al Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), în cadrul căruia a fost prezentat raportul de activitate pentru perioada 2017-2022 și aprobate direcțiile principale de activitate pentru următorii cinci ani, precum și alese organele de conducere: Consiliul Camerei; Comisia de Cenzori și Președintele instituției, informează TRIBUNA. 

Astfel, prin vot unanim, Sergiu Harea a fost reales în calitate de preşedinte al CCI, iar Mihai Bîlba și Natalia Calenic – vicepreședinți ai CCI a RM.

La Congres au participat 131 Delegați aleși de către cei peste 1 000 de membrii din toate regiunile țării.

La eveniment, au fost prezenţi, în calitate de invitați, și reprezentanţii Guvernului, ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, ai organizaţiilor internaţionale- partenere ale CCI.

În raportul prezentat, preşedintele CCI Sergiu Harea, a afirmat că în perioada 2017-2022, în ciuda crizei provocate de pandemia de Covid- 19, dar și de conflictul armat de la hotarele țării, Camera de Comerţ şi Industrie a fost alături de membrii săi pentru a le oferi suport. În această perioadă, 192 de companii au devenit membre ale CCI. Astfel, începând cu anul 2020, majoritatea serviciilor CCI au fost digitalizate, instituția reușind să ofere businessului platforma www.client.chamber.md pentru serviciile de expertiză, evaluarea și certificarea originii mărfurilor, a fost  lansată versiunea modernizată a Registrului Membrilor CCI a RM, inițiată o platformă inovativă de marketing online www.virtual-fairs.md, care are drept scop să ajute producătorii să se promoveze, platforma de instruire la distanță www.academy.chamber.md etc.

În perioada anilor 2017- 2022, instituția a organizat peste 60 de ședințe ale Comitetelor Sectoriale (Agricultură, Industrie, Servicii, Învățământ Dual); peste 15 600 de persoane au fost instruite de către Centrul de Formare Antreprenorială al CCI; au fost încheiate 15 Acorduri de Cooperare cu CCI din 9 state; CCI a avut întrevederi cu peste 70 de reprezentanți ai ambasadelor acreditate în Republica Moldova, BSO-uri de peste hotare; cele 10 filiale ale instituției au promovat interesele mediului de afaceri din regiune în raport cu Autoritățile Publice Locale; Curtea de Arbitraj Internațional și Centrul de Mediere al CCI au soluționat litigii comerciale naționale și internaționale etc.

Sergiu Harea a vorbit despre importanța dialogului public-privat şi cooperarea cu partenerii străini, ce favorizează promovarea mediului de afaceri autohton.

„Consider că odată cu impunerea unor restricții cauzate de pandemie, război, secetă, ș.a., este strict necesară implicarea autorităților și nu doar, pentru a diversifica servicii de suport pentru business. Vă asigur, stimați membri, de suportul CCI a RM și în continuare, și vă mulțumesc pentru încredere. Totodată, aduc sincere mulțumiri partenerilor de dezvoltare, datorită cărora astăzi putem oferi mediului de afaceri autohton servicii calitative, programe și proiecte necesare pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova”, a declarat Sergiu Harea.

Nota: CCI este o organizaţie nonguvernamentală, autonomă şi independentă, înfiinţată în baza calităţii de membru, care reprezintă interesele, în ansamblu, ale întreprinzătorilor din Republica Moldova. În prezent CCI are 1100 de membri. Primul Congres de constituire a avut loc în septembrie 2002.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...