[ X ]
Important19 Iulie 2026 11:05

Mișcarea Respect Moldova și-a schimbat conducerea

Partidul Politic „Mișcarea Respect Moldova” a desfășurat ieri lucrările Congresului al III-lea extraordinar, consacrat alegerii noii conduceri a formațiunii și stabilirii principalelor direcții de acțiune pentru perioada următoare, informează TRIBUNA.

La Congres au participat peste 200 de delegați din 28 de organizații teritoriale ale partidului. Prin vot unanim, delegații l-au ales pe domnul Veaceslav Burlac în funcția de Președinte al Partidului Politic „Mișcarea Respect Moldova”.

În aceeași zi, Consiliul Național Politic al formațiunii s-a întrunit în ședință și a desemnat noua echipă de conducere. Eugeniu Nichiforciuc a fost ales Președinte al Consiliului Național Politic, iar Serghei Curnic a fost ales Secretar General al partidului.

La lucrările Congresului au participat și invitați din România. Cu acest prilej, a fost prezentat mesajul de salut al domnului Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat și președintele Camerei Deputaților a României, transmis de domnul Maricel Popa, senator al României din partea Partidul Social Democrat și fost președinte al Consiliului Județean Iași.

În mesajul transmis a fost reconfirmată disponibilitatea Partidului Social Democrat din România de a consolida relațiile de colaborare cu Partidul Politic „Mișcarea Respect Moldova”, în spiritul dialogului, cooperării și al valorilor social-democrate europene.

În discursul rostit cu prilejul învestirii, noul președinte al formațiunii, domnul Veaceslav Burlac, a prezentat prioritățile noii echipe de conducere și angajamentele politice ale partidului.

„Mișcarea Respect Moldova își propune să contribuie la restabilirea încrederii cetățenilor în actul politic prin profesionalism, responsabilitate și respectarea angajamentelor asumate. Respingem populismul, clientelismul politic, lipsa de transparență și orice ingerință în actul de justiție”, a declarat președintele Partidului Politic „Mișcarea Respect Moldova”, Veaceslav Burlac.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...