[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Comentarii25 Iulie 2022 07:00

Despre „adevărata reformă a învățământului superior”. Ex-deputat: Trebuie eliminate scheletele trecutului comunist-sovietic

Fostul deputat Ana Guțu, profesor universitar, e de părere că o adevărată reformă universitară trebuie să fie însoțită și de amendarea legislației în domeniul educației, informează TRIBUNA.

Ea a menționat, într-o postare pe blogul său, că din punctul său de vedere, dintre cele 11 universități publice trebuie să rămână Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea Tehnică din Moldova, iar instituțiile universitare din Bălți, Cahul, Comrat, Taraclia să se transforme în extensiuni ale acestor trei universități de bază, cu programe de formare adaptate la necesitățile regionale. „Aceasta ar fi adevărata reformă a sistemului de învățământ superior din Republica Moldova, care va aduce competitivitate în mediul resurselor umane – vor fi angajați cei mai buni profesori, pentru ei se vor găsi bani de salarii motivante”, a spus fostul deputat.

Ana Guțu a precizat, în context, că e necesară revizuirea Codului Educației și adaptarea lui la noile realități, iar Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) – instituția creată să evalueze calitatea programelor de studii, calitatea prestației universitarilor cercetători, trebuie să devină mai vocală, mai obiectivă în a promova excelența universitară în formare și cercetare, și nicidecum să tranzacționeze mediocritatea pentru a o ridica la rang de normalitate.

De asemenea, ex-deputatul consideră că e nevoie de o lege nouă ce ar reglementa activitatea Academiei de Științe din Moldova (AȘM). „AȘM trebuie să devină un club select al înțelepților, cu un număr modest de academicieni notorii, care să se facă auziți în chestiuni importante din societate. În cadrul AȘM trebuie să rămână un institut de cercetare și salvgardare a patrimoniului cultural material și imaterial românesc, al patrimoniului lingvistic și istoric – elemente definitorii al identității românești dintre Prut și Nistru”, a remarcat profesorul universitar.

Ana Guțu a concluzionat că „toată reforma sistemului de învățământ superior din Republica Moldova trebuie în mod obligator să se racordeze la realitățile educaționale și academice din România”.

„În rezultatul reformei trebuie eliminate scheletele trecutului comunist-sovietic, ce riscă să perpetueze teorii și practici obscure, mediocritate și minciună. Stindardul acestei reforme în mod obligatoriu trebuie să fie soclul identitar românesc, ca mediu firesc de dezvoltare și promovare a valorilor civilizaționale europene. Și sper să putem pronunța cu mândrie: Vivat Academia, vivant profesores!”, a conchis ea.

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...