[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important28 Iunie 2022 13:19

Platforma DA: Subiectul integrării europene nu poate fi confiscat de niciun partid

Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (DA) afirmă că, în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului oficial de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE), guvernarea actuală, are la momentul de față câteva sarcini majore de realizat, informează TRIBUNA.

„În primul rând, este absolut necesară ajustarea politicilor, agendei și priorităților de guvernare la recomandările care au fost formulate prin Opinia Comisiei Europene. În acest sens, trebuie ca guvernarea să elaboreze și să implementeze o agendă complexă de reforme ajustate la noul statut al Republicii Moldova în relația cu UE.

În al doilea rând, este necesar ca guvernarea să aibă o viziune clară privind subiectele vulnerabile, care au fost menționate de Comisia Europeană: reforma justiției, combaterea corupției, reforma administrației publice, reformarea mediului concurențial. La moment, se observă că nu există vreo claritate nici referitor la conținutul acestor reforme, nici la un calendar al realizării acestora. Din această perspectivă, reiterăm apelul nostru cu privire la necesitatea implicării opoziției, inclusiv a celei extraparlamentare pentru a susține și monitoriza activitatea guvernării. Iar un gest de deschidere a guvernării față de societate, s-ar exprima prin extinderea componenței nominale a Comisiei naționale pentru integrarea europeană, constituită prin decret prezidențial în data de 22 aprilie 2022. După cum am mai reiterat și cu alte ocazii, subiectul integrării europene nu poate fi confiscat de niciun partid.

În al treilea rând, în contextul începerii negocierilor de aderare, care vor urma în rezultatul evaluării din partea Comisiei Europene a angajamentelor realizate de țara noastră la o etapă ulterioară, este necesar ca guvernarea să elaboreze de pe acum o strategie de negociere cu UE, care să fie corelată cu interesele economice și sociale ale Republicii Moldova. Această strategie de negociere nu poate fi, însă elaborată fără o consultare largă cu societatea, partidele de opoziție, inclusiv cele extraparlamentare. Guvernarea nu poate porni aceste negocieri, fără un mandat clar din partea societății, a cetățenilor, a mediului de afaceri și cel al experților” – se spune într-o declarație a formațiunii.

Platforma DA pledează ca, în cadrul negocierilor ulterioare cu UE, să fie promovate următoarele obiective:

–       „ Atragerea și valorificarea la maximum a suportului din cadrul diferitor fonduri și programe de asistență ale UE și corelarea sporită a acestuia cu nevoile de dezvoltare economică și socială a Republicii Moldova. Dat fiind, că statutul actual de țară candidat ne poate oferi instrumente noi de asistență, inclusiv pe dimensiunea infrastructurii, este important ca în numele statului, să formulăm exact necesitățile și să să avem capacitatea de valorificare a acestui suport. Una din priorități trebuie să fie modernizarea infrastructurii;

–        Atragerea suportului UE pentru sectorul privat din Republica Moldova în vederea creșterii capacităților acestuia de îndeplinire a criteriilor pentru exportul produselor moldovenești pe piața UE (cum ar fi produsele de origine animală) și, a portofoliului, volumului și valorii adăugate (gradul de procesare, sofisticare) a acestora.”

„În al patrulea rând, guvernarea de la Chișinău nu ar trebui să ignore criteriile de aderare de la Copenhaga din 1993, care trebuiesc respectate pentru a deveni un stat membru al Uniunii Europene, în special edificarea unor instituţii stabile, care garantează funcționarea democraţiei și supremaţiei legii; garantarea și respectarea drepturilor omului și protecţia minorităţilor; o economie de piață funcțională și capacitatea de a face față concurenței în cadrul pieței interne a UE; capacitatea de a-și asuma și implementa legislația UE („acquis-ul”) etc.”, a adăugat partidul.

Potrivit formațiunii, „toate aceste criterii pot fi puse în aplicare doar prin efortul întregii societăți, fără a monopoliza politic acest obiectiv de interes național.”

Sondaj

  • Credeți că sunt necesare remanieri în Guvern?

    View Results

    Loading ... Loading ...