[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important26 Iunie 2022 08:00

TOP-9 evenimente ce au precedat decizia privind acordarea statutului de candidat la UE Republicii Moldova

Începând cu 23 iunie 2022, urmare a deciziei Consiliului European, Republica Moldova a devenit stat candidat la Uniunea Europeană (UE). Însă, până la acest moment istoric, pe lângă numeroase vizite, întrevederi și discuții, au avut loc unele evenimente importante, fără de care nu s-ar fi ajuns aici. TRIBUNA a făcut o retrospectivă a ultimelor aproape patru luni și a elaborat „TOP-9 evenimente ce au precedat decizia privind acordarea statutului de candidat la UE Republicii Moldova”.

1.Republica Moldova a semnat cererea

Republica Moldova (RM), la 3 martie curent, a semnat cererea de aderare la UE. Lucrul acesta a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, în cadrul căreia au participat, la Președinție, Președintele Maia Sandu, Premierul Natalia Gavrilița și Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

2.Cererea de aderare a fost depusă

Ambasadorul Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană (UE), Daniela Morari, la 5 martie curent, a prezentat Ambasadorului Philippe Léglise-Costa, Reprezentant permanent al Franței pe lângă UE, cererea țării noastre de aderare la Uniunea Europeană, având în vedere că Franța era țara care deținea președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

3.Țara noastră a primit Chestionarul cu privire la cererea de aderare

La 11 aprilie a urmat un alt eveniment important. Țara noastră a primit Chestionarul cu privire la cererea de aderare la UE. Documentul a fost înmânat de către Comisarul pentru Vecinătate și Extindere, Olivér Várhelyi, la Luxemburg, viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.

4.Prima parte a Chestionarului a fost depusă

Republica Moldova a finalizat completarea primei părți a Chestionarului – primit după ce țara a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană. Astfel, la 22 aprilie, documentul a fost transmis Comisiei Europene de către Premierul Natalia Gavrilița, în cadrul unei ceremonii la Președinție, prin intermediul Ambasadorului UE la Chișinău, Janis Mazeiks. Chestionarul conținea 10 capitole și 369 de întrebări, iar răspunsurile au fost oferite pe parcursul a 11 zile.

5.A doua parte a Chestionarului – prezentată

Cea de-a doua parte a Chestionarului a fost prezentată la 12 mai curent. Șeful Guvernului, Natalia Gavrilița a înmânat, la sediul Delegației Uniunii Europene din Chișinău, documentul Ambasadorului UE în Republica Moldova, Janis Mazeiks, în prezența Comisarului European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson. Partea de chestionar includea 33 de capitole și 1 822 de întrebări, iar lucrul asupra răspunsurilor a durat 22 de zile.

6.Discursul Maiei Sandu

Ulterior, la 18 mai, Președintele Maia Sandu a ținut un discurs în Parlamentul European. Oficialul a vorbit despre criza refugiaților și gestionarea acesteia de către autorități și cetățeni, dar și a reiterat dorința Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană.

7.Declarația liderilor din Parlamentul European

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au adoptat, la 9 iunie curent, o declarație comună în care cereau Consiliului European ca la Summitul din 23-24 iunie să acorde Ucrainei și Republicii Moldova statutul oficial de candidate la aderare, pentru că Uniunea Europeană trebuia să demonstreze că are „curaj, este hotărâtă și are o viziune”.

8.Recomandarea Comisiei Europene

Comisia Europeană, la 17 iunie, a decis să recomande guvernelor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) să se pronunțe în favoarea acordării statutului de candidat Ucrainei și Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut atunci de Ursula von der Leyen, Președintele Comisiei Europene, în cadrul unei conferințe de presă la Bruxelles.

9.Rezoluția Parlamentului European

Cu doar câteva ore înainte de decizia istorică a Consiliului European, Parlamentul European, cu 529 de voturi din totalul de 588, a adoptat o rezoluție cu privire la acordarea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană (UE) pentru Republica Moldova și Ucraina.

Sondaj

  • Care eveniment credeți că va marca anul 2023?

    View Results

    Loading ... Loading ...