[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Breaking news26 Iunie 2022 10:00

Evenimentul săptămânii: Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la UE

Evenimentul aceste săptămâni este, indiscutabil, obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidată la Uniunea Europeană (UE), informează TRIBUNA.

Decizia Consiliului European, din 23 iunie curent, a fost anunțată de Președintele instituției, Charles Michel.

„Un moment istoric. Este un pas extrem de important pe drumul vostru către UE”, a menționat oficialul european.

Imediat după aceasta în spațiul public au apărut numeroase reacții și opinii – nu doar ale primelor persoane în stat, dar și ale deputaților, miniștrilor, reprezentanților societății civile, jurnaliștilor.

Președintele țării, Maia Sandu: „Pornim pe drumul spre UE, care va aduce moldovenilor mai multă bunăstare, mai multe oportunități și mai multă ordine în țara lor. Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort – și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!”

Premierul Natalia Gavrilița: „E o șansă pe care nu o puteam rata cu o putere politică angajată sincer pe calea reformelor, cu dorința de a aduce standardele economice și sociale europene în Moldova. Eu știu că oferirea acestui statut nu a fost o decizie simplă. Am muncit pentru ea, până în ultimul moment. Am dus o bătălie diplomatică majoră pentru a convinge decidenții politici europeni să ne susțină. Și am reușit! Avem o mână de oameni potriviți la locul potrivit, care au dat candidaturii noastre consistență și credibilitate.”

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu: „Cunoaștem că drumul spre UE este lung. Procesul de aderare înseamnă a oferi fiecărui stat timp și spațiu pentru a se consolida, pentru a deveni tot mai stabil la capitolul instituțiilor democratice, de a-și crește capacitățile de a putea contribui la proiectul european. Trebuie să demonstrăm suficientă răbdare și perseverență în acțiunile noastre.”

TRIBUNA amintește: Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană la 3 martie curent. Documentul a fost depus la Bruxelles a doua zi.

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...