[ X ]
Important14 Iunie 2022 06:30

Declarație: Pentru cel puțin doi miniștri bate clopot de demitere. Cel puțin

Jurnalistul Victor Nichituș e de părere că bat clopote de demitere pentru unii miniștri ai Guvernului condus de Natalia Gavrilița, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, rezultatele alegerilor locale noi desfășurate în zece localități rurale la data de 29 mai, turul întâi, 12 iunie turul doi în localitățile Ghetlova (Orhei), Glinjeni (Fălești) și Zastânca (Soroca), arată un scor electoral final în defavoarea partidului de guvernământ ori ale formațiunilor politice prietene. Șase primării locale au fost câștigate de partide mai puțin amicale față de Partidul Acțiune și Solidaritate.

El a mai menționat că rezultatul alegerilor în acele localități reprezintă starea de fapt existentă în societatea moldavă: scăderea, lentă, a încrederii în Partidul Acțiune și Solidaritate, iar rezultatul sondajului realizat în municipiul Chișinău în perioada ianuarie – martie 2022, pe un eșantion de 1001 de respondenți, de Centrul de Analiză și Investigații Sociologice “Civis” la comanda asociației „Primăria Mea”, arată că o tendință similară există și în capitală.

„Am afirmat, de mai multe ori, că nu mi-aș dori să fiu în poziția celor care guvernează în acest moment Republica Moldova – Cabinetul Gavrilița, susținut politic de PAS, are parte de o criză multiplă: criza pandemică, economică, de securitate regională și a refugiaților.

Doar că decidenții politici ai PAS nu pot folosi la nesfârșit discursul potrivit căruia Federația Rusă/războiul din Ucraina se face vinovat de scăderea nivelului de viață al moldovenilor. Discursul este veridic până la un anumit moment. În condițiile în care PAS deține controlul tuturor ramurilor puterii în statul moldovean: Cabinetul de Miniștri, instituția prezidențială și legislativul moldovean aparțin acestei formațiuni politice, există suficient de multă responsabilitate directă a acestui partid pentru politicile economice aplicate”, a declarat el jurnalistul în cel mai nou comentariu al său.

Victor Nichituș a mai menționat că evoluțiile proaste în domeniul economic sunt cuantificate de Biroul Național de Statistică care au arătat o inflație medie anuală în luna mai de 29,05%, ceea ce înseamnă o reducere a veniturilor reale a populației cu 12,8%.

„De aici și rezultatele electorale obținute de partidul de guvernământ. Nu cred că scăderea puterii de cumpărare a cetățenilor moldoveni poate fi compensată de evoluțiile bune în plan extern și de o eventuală obținere a statutului de țară candidat la Uniunea Europeană. Nimeni la Bruxelles nu a anulat criteriile de la Copenhaga necesare aderării. O eventuală și neașteptată amânare a acordării statutului clasic de aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova, ori acordarea unui statut surogat, este determinată inclusiv de evoluțiile proaste în plan intern ale componentei economice”, a subliniat el, adăugând: „Pentru cel puțin doi miniștri bate clopot de demitere. Cel puțin.”

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...