Jurnalistul Victor Nichituș e de părere că partidul actual de guvernare – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), e cel care fură startul campaniei electorale din 2023 pentru Primăria municipiului Chișinău, informează TRIBUNA.
„Scopul, scuză mijloacele. Interesul guvernării și deputaților față de primarul de Chișinău capătă amploare. Guvernul aprobă regulamente pe care municipalității condusă de Ceban îi va fi greu să le îndeplinească. Cabinetul de Miniștri condus de Natalia Gavrilița a aprobat un regulament care reglementează demolarea construcțiilor neautorizate. Astfel, dacă o instanță de judecată va dispune dărâmarea unei clădiri care a fost construită fără autorizațiile necesare, proprietarul va fi obligat să facă asta. Dacă proprietarul nu se va conforma hotărîrii instanței de judecată autoritățile publice locale vor fi obligate să demoleze clădirea. Documentul va intra în vigoare peste trei luni de la publicarea lui în Monitorul Oficial. Regulamentul care combate fenomenul construcțiilor neautorizate vine să pună în dificultate autoritățile municipiului Chișinău. Aici se află concentrat cel mai mare număr de construcții ridicate fără a avea autorizații de construcție și tot aici există decizii definitive ale unor instanțe de judecată în care se constată ilegalitatea construcției. În unele cazuri este vorba de blocuri de locuit în care déjà locuiesc locatari”, a menționat el.
Potrivit spuselor sale, motivația politică a apariției regulamentului buclucaș este dată de existența unui interes crescut din partea guvernării pentru a pune în dificultate autoritățile locale din municipiul Chișinău în frunte cu Ion Ceban.
De asemenea, Victor Nichituș a declarat că interesul crescut al guvernării PAS pentru Primăria municipiului Chișinău arată că formațiunea aceasta fură startul și pune bazele viitoarei campanii electorale pentru alegerile locale.
„PAS începe lupta pentru fotoliul viitorului primar al Chișinăului cu doi ani înainte de alegerile locale. E știut că, în politică, scopul, scuză mijloacele”, a concluzionat jurnalistul.