[ X ]
Breaking news31 Mai 2022 15:39

Ce spune Iulian Groza despre funcția de director al SIS

S-a tot zvonit că Iulian Groza ar putea fi candidatul șefului statului la funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), astfel că, astăzi, el a venit cu o reacție – a declarat că n-are de gând să plece de la locul de muncă actual, informează TRIBUNA.

„Am aflat ca și mulți din Dvs din presa pe surse cu privire la examinarea candidaturii mele pentru poziția de Director al Serviciului de Informații și Securitate. Sunt evident onorat de această atenție, dar nu planific să-mi schimb jobul într-un viitor apropiat. Am un mandat oferit de colegii mei din cadrul Institutul pentru Politici și Reforme Europene și avem o Misiune la care contribuim, nu mai puțin importantă pentru securitatea națională, să promovăm prin tot ceea ce face echipa integrarea europeană a Republicii Moldova”, a menționat el, într-o postare pe Facebook.

Totodată, Iulian Groza a spus că are toată încrederea că Președintele va propune Parlamentului „un candidat sau o candidată care va fi pe măsura așteptărilor societății, capabil(ă) să crească încrederea, rolul și eficiență acestei instituții în realizarea mandatului său de asigurare a securității naționale și ordinii constituționale”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Un program naţional de recalificare a forţei de muncă – o necesitate stringentă     În ultima perioadă, una dintre cele mai discutate teme în spaţiul public este situaţia de pe piaţa forţei ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...