[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important29 Mai 2022 13:58

Omul săptămânii: Natalia Gavrilița, Prim-ministrul Republicii Moldova

Omul acestei săptămâni este Natalia Gavrilița, Prim-ministrul Republicii Moldova, care a participat, în perioada 24-25 mai 2022, la Forumul Economic Mondial de la Davos, fiind primul șef de Executiv al Republicii Moldova invitat la această reuniune, informează TRIBUNA.

Natalia Gavrilița a avut un șir de întrevederi bilaterale cu omologii săi din mai multe state, dar și a participat în cadrul panelului privind gestionarea fluxului migrațional, în contextul crizei refugiaților, precum și în cadrul panelului privind politica de vecinătate a Uniunii Europene.

Prim-ministrul a adus în atenția liderilor internaționali provocările cu care se confruntă țara noastră, în urma războiului declanșat în Ucraina, și a vorbit despre importanța unor investiții strategice în Republica Moldova, în următoarea perioadă.

Șeful Guvernului a relatat, în cadrul Forumului, și despre procesele de reformare a justiției, relansare a economiei și dezvoltare regională, lansate de Guvern. Potrivit spuselor sale, acțiunile autorităților sunt îndreptate spre a grăbi procesul de integrare în Uniunea Europeană, respectând voința cetățenilor.

„Avem o oportunitate istorică de aderare la lumea liberă și democratică. Republica Moldova este hotărâtă să facă parte din Uniunea Europeană. O asemenea perspectivă ne va aduce prosperitate și siguranță. Pledez pentru o Europă primitoare, o Europă care va primi în familia sa țările ce îi împărtășesc valorile. Republica Moldova este una dintre ele”, a subliniat Natalia Gavrilița.

TRIBUNA precizează: Natalia Gavrilița s-a născut la data de 21 septembrie 1977. Și-a început activitatea profesională în 2000-2003 în calitate de Asistent politic la Biroul de Afaceri Politice și Economice la Ambasada Statelor Unite ale Americii în Moldova. În 2005 –Consultant la Biroul Vicepreședintelui pentru Europa și Asia Centrală (VP ECA) la Banca Mondială (Washington, DC, SUA); 2005-2006 – stagiar, consultant la Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare în Comisia Europeană (Bruxelles, Belgia); 2007-2008 – a fost Șeful Departamentului pentru Politici și Dezvoltare Macroeconomică, Programe la Ministerul Economiei și Comerțului; 2008-2009 – șeful Departamentului de politică și coordonare a ajutoarelor în Cabinetul Guvernului;  2009-2011 – Manager de portofoliu pe metode de evaluare, Programul de Statistici, Dovezi și responsabilitate (Oxford Policy Management, Oxford, Marea Britanie); 2011-2013 – Manager de portofoliu pe metode de evaluare, Programul de Statistici, Dovezi și responsabilitate (Oxford Policy Management, Oxford, Marea Britanie);  2013-2014 –  Șef de Stat Major, Ministerul Educației; 2014-2015 – Secretar de Stat; 2015-2019 – Director general, Fondul Global pentru Inovare (GIF) (Londra, Marea Britanie). În perioada 8 iunie – 12 noiembrie 2019 a fost ministru al Finanţelor în Guvernul condus de Maia Sandu. Este vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate. A fost candidat desemnat la funcția de Premier și la 11 februarie 2021, în Parlament, dar n-a obținut niciun vot. Urmare a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, a devenit deputat pe lista PAS. A fost învestită în funcția de Premier al Republicii Moldova la 6 august 2021.

 

Sondaj

  • Care eveniment credeți că va marca anul 2023?

    View Results

    Loading ... Loading ...