[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Comentarii18 Mai 2022 07:00

Igor Boțan, despre partea slabă a guvernării și eventuale proteste conduse de opoziție

Analistul politic Igor Boțan, director al Asociației pentru Democrație Participativă, admite că ar putea avea loc proteste, chiar de amploare, informează TRIBUNA.

„Opoziția poate să cheme la proteste și protestele pot fi chiar de amploare, problema e că după acestea actuala opoziție n-are soluții. Guvernarea, așa cum este ea – cu bune și rele, este monolită. Nu neg că ar putea avea loc proteste masive, conduse de opoziție, dar acestea ar putea mai degrabă avea un impact pozitiv, pentru că guvernarea aceasta ar trebui să găsească și alte soluții – cel puțin să intre în dialog cu cetățenii și cu opoziția, dacă spune că are soluții.

Este limita de sus la care se poate ajunge în cazul protestelor, nici într-un caz la schimbarea puterii”, a subliniat el, în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.

În context, Igor Boțan a mai spus: „S-ar putea să se ajungă la remanieri parlamentare, dacă asta va dori majoritatea parlamentară.”

Totodată, analistul politic s-a referit și „partea slabă” a actualei guvernări.

„Partea slabă a guvernării e că n-are o politică de informare bine pusă la punct, astfel încât cetățenii să se convingă că face tot ce se poate, că are suport internațional, că ascultă ce spune opoziția, dar are propriul propriul punct de vedere și poate trece la contraofensivă atunci când aude propunerile opoziției despre fixarea prețului etc. și efectele ulterioare”, a declarat expertul.

 

 

Sondaj

  • Credeți că sunt necesare remanieri în Guvern?

    View Results

    Loading ... Loading ...