[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important15 Mai 2022 10:00

TOP-5 priorități ale Platformei DA sub conducerea lui Dinu Plîngău

Odată cu alegerea lui Dinu Plîngău în funcția de președinte la 8 mai curent, Partidul Politic Platforma Demnitate și Adevăr (DA) s-a ales și cu un nou program – „Moldova Inteligentă”, pe care TRIBUNA l-a examinat și a realizat un top-5 priorități ale formațiunii.

1.Reformarea și dezvoltarea partidului

Imediat după ce a fost ales, noul președinte a spus că demarează discuții în cadrul organizațiilor teritoriale pentru a definitiva constituirea organelor de conducere. De asemenea, reforma inițiată presupune și faptul că va fi adaptat Statutul partidului, astfel încât dezbaterile și deciziile în cadrul formațiunii să se poată desfășura și electronic – urmând să fie implementat un mecanism în acest sens, iar membrii să poate utiliza votul electronic. La fel, se observă și o schimbare a identității vizuale a partidului.

2.Elaborarea strategiei de comunicarea

O altă prioritate este consolidarea mecanismului de comunicare internă prin actualizarea bazei de date a partidului și expediere a informațiilor, manifestelor, pozițiilor sau deciziilor tuturor membrilor partidului, dar și elaborarea unei strategii de comunicare, bazată pe studii sociologice, pentru dezvoltarea relației partidului cu presă, precum și pentru utilizarea maximală a rețelelor sociale pentru promovare.

3.Pregătirile pentru alegerile locale

Alegerile locale sunt o altă prioritate pentru Platforma DA. Echipa urmează să înceapă pregătirile pentru acest proces din timp, prin identificarea candidaților la funcțiile de primari, consilieri locali și raional. Pregătirile pentru locale se vor desfășura în două etape: identificarea candidaților și promovarea din timp a candidaților, și-n acest sens secretariatul Platformei DA va implementa digitalizarea bazei de date a partidului pentru o mai bună comunicare internă. De asemenea, accentul Platformei DA în perioada imediat următoare va fi pus pe liderii locali care au demonstrat performanță și eficiență.

4.Identificarea candidatului pentru Primăria Chișinău

Cu privire la candidatul pentru Primăria Chișinău – o altă prioritate, se menționează că va fi identificat după potențialul electoral pe care-l poate obține în cadrul scrutinului, fiind o persoană care poate obține un rezultat bun și aduce vizibilitate partidului la nivel național. Mai mult, Platforma DA menționează că va fi deschisă să discute cu alte forțe politice pentru identificarea „unui candidat ce ar putea concura cu partidele monopoliste”.

5.Participarea la alegerile parlamentare

O altă prioritate, nu mai puțin importantă, e următorul scrutin parlamentar, or reprezentanții formațiunii nu o dată au spus că-și doresc revenirea în forul legislativ. Astfel, pentru alegerile parlamentare, partidul urmează să se pregăteasă prin „consolidarea structurilor teritoriale și obținerea unui rezultat bun în scrutinul local, cât și atragerea unor lideri noi și promovarea din rândul Platformei DA a celor mai carismatici oameni va fi un început pentru a pune bazele unei campanii parlamentare. Pregătirile pentru campania electorală pentru Parlament se vor desfășura în trei etape: consolidarea echipelor teritoriale; dezvoltarea capacităților de comunicare ale partidului la nivel național; identificarea parteneriatelor politice ce vor avea drept scop consolidarea potențialului uman al oamenilor cu viziuni europene, democratice și naționale pentru a spori șansele unei potențiale victorii în cadrul scrutinului electoral.

Sondaj

  • Credeți că sunt necesare remanieri în Guvern?

    View Results

    Loading ... Loading ...